2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

O nouă palmă de la Guvernul condus de liberalul Ciucă peste fața liberalului Alin Nica

Castelul Huniade, bijuteria arhitecturală din centrul Timișoara, tot cu porțile ferecate

Prinsă în programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 și începută de 16 ani, restaurarea Castelului Huniade înaintează greu. Timișorenii și turiștii tot așteaptă ca autoritățile să își respecte promisiunile, să grăbească reabilitarea și să redeschidă porțile celei mai vechi clădiri monument istoric din orașul de pe Bega.

 Licitație pentru proiectarea restaurării

 Consiliul Județean Timiș a făcut, recent, un pas pentru a porni lucrările. Caută proiectant pentru „Restaurare, consolidare şi punere în valoare a monumentului istoric Castelul Huniade, azi Muzeul Banatului”. Licitația a fost lansată la prețul de pornire de 1,5 milioane de lei.

Firma câștigătoare va elabora proiectul tehnic de execuție și detaliile de execuție, va obține documentația tehnică pentru autorizarea lucrărilor de construire, va întocmi documentația tehnică pentru organizarea executarii lucrărilor și va oferi asistență tehnică pentru obiectivul de investiții. Toate aceste etape sunt estimate să dureze 48 de luni, timp în care se realizează investiția.

Firmele interesate se pot înscrie la licitație până în 6 iunie.

În februarie, Consiliul Județean Timiș a trimis documentația de avizare a lucrărilor de intervenții Institutului Național al Patrimoniului și stipulează un cost al lucrărilor de 185 de milioane de lei, cu TVA, și o durată de 36 de luni pentru execuție.

Epopeea începută în urmă 16 ani, prelungită de specialiști

Eternul șantier de la Castelul Huniade a fost inspectat, în 2020, de specialiștii de la Institutul Național al Patrimoniului. Astfel, toate docuementele tehnice au trebuit reluate. Instituția centrală va supraveghea lucrările, astfel încât ele să nu se mai blocheze și să fie făcute corect.

„Starea în care se află imobilul a fost atent analizată de reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, împreună cu echipa de proiectare. Doar așa putem găsi cele mai bune soluții pentru reabilitarea și punerea în valoare a clădirii de patrimoniu. Inspecția de la Castelul Huniade vine la două săptămâni după ce am anunțat că s-a semnat contractul pentru serviciile de proiectare! Totul trebuie să fie gata în 5 luni. Următorul pas important va fi licitația pentru proiectul tehnic și pentru lucrările de execuție”, declara, în 2020, Călin Dobra, atunci președintele Consiliului Județean Timiș.

Iată însă că au trecut apoape doi ani și nicio cărămidă nu a fost mutată.

Probelemele legate de proiectare, descoperirea unor impedimente în timpul lucrărilor sau birocrația au făcut ca și acum turiștii să aibă interzis în Castel. Până în prezent s-a făcut o reabilitare a părții de nord-vest, însă mai e mult de lucru.

Castelul Huniade, deschis pe sfert pentru TM2023

Consiliul Județean Timiș, proprietarul Castelului Huniade, își pune speranțele în PNRR (n.r. — Planul Național de Redresare și Reziliență) pentru finalizarea reabilitării monumentului istoric. Vicepreședintele instituției a anunțat că, odată finanțată restaurarea, ea ar putea fi gata în anul 2023, când Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, însă numai cu un constructor serios. Măcar o parte a castelului ar trebui să primească turiști mai devreme.

„S-a reușit obținerea documentației și avizului de la Ministerul Culturii pentru DALI, cea mai importantă parte a proiectului privind reabilitarea celei mai vechi clădiri din Timișoara, Castelul Huniade. (…) După avizarea DALI urmează proiectul tehnic. Am luat decizia să alocăm, din fondurile proprii ale Consiliului Județean Timiș, suma de aproximativ 1 milion de lei pentru realizarea proiectului tehnic, tocmai pentru a duce acest proiect la maturitate și a-l propune pe lista de priorități de investiții la PNRR”, a declarat vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

Aripa de nord-vest a Castelului Huniade este aproape gata. Potrivit directorului Claudiu Ilaș, mai trebuie racordate utilitățile și lucrările ar fi gata. Epopeea restaurării Castelului Huniade a început în 2006. Proiectul a fost pus în practică prost. S-au făcut lucrări de slabă calitate care au dus la surparea unor ziduri și la infiltrații de apă. După ce s-au investit 12 milioane de lei, inițial, monumentul a rămas departe de reabilitare. Constructorii nu s-au înțeles cu autoritățile și până la urmă proiectul s-a blocat. Lacătele stau și acum pe porțile castelului, spre nemulțumirea timișorenilor și a turiștilor.

Castelul Huniade este un monument istoric și cea mai veche clădire din Timișoara, construit între anii 1308 și 1315 de Carol Robert de Anjou și reconstruit, după cutremurul din 1443, de către Ioan de Hunedoara. Castelul medieval a fost distrus în timpul asediului Timișoarei din 1849 și refăcut în forma actuală în 1856. Astăzi adăpostește Muzeul Banatului.

Ce presupune acum restaurarea

Lucrările de restaurare sunt complete și vor dura cel puțin 3 ani. Valoarea proiectului este foare mare, de 185.233.748 de lei, cu TVA.

Prin proiect se vor executa următoarele lucrări:

— modificarea, pe o zonă limitată, a fundațiilor realizate cu ocazia lucrărilor anterioare de intervenție structurală din corpul N-V;

— injectarea cu suspensii auto-întăritoare a terenului de fundare de sub toți pereții structurali, pe ambele fețe ale acestora;

— realizarea unui sistem de centuri de beton armat la nivelul fundațiilor existente;

— radier de beton armat pe zona culoarelor dinspre curtea interioară;

— injectarea umpluturii (emplectonului) din zidăriile istorice existente;

— consolidarea pereților de zidărie existenți;

— consolidarea planșeelor din bolți de zidărie;

— consolidarea planșeelor de lemn;

— realizarea unui sistem de centuri noi de beton armat la nivelul podului;

— realizarea unui planșeu nou de beton armat ușor, de 10 cm grosime medie (cu agregate ușoare), cu tablă cutată, rezemat pe grinzi metalice noi montate la nivelul corzilor șarpantei;

— realizarea unei șaibe metalice la nivelul grinzii metalice tirant a cadrelor metalice;

— închideri și deschideri de goluri în pereții structurali;

— lifturi interioare cu structură metalică;

— consolidarea anumitor elemente orizontale;

— remodelarea consolidărilor realizate la nivelul planșeului peste parter;

— realizarea unui planșeu nou la nivelul corzilor șarpantei, în pod;

— compartimentări noi în pod, cu structură metalică;

— reparații prin injectări, matări și cămășuieli locale;

— înlocuirea buiandrugilor de lemn existenți cu buiandrugi noi de beton armat;

— consolidarea sau înlocuirea elementelor structurale de lemn degradate ale șarpantei, inclusiv ignifugarea și biocidarea acestora;

— repararea învelitorii construcției, inclusiv refacerea sistemului de jgheaburi și burlane;

— repararea sau refacerea trotuarului perimetral;

— repararea, restaurarea și refacerea fațadelor;

— lucrări de arhitectură (interioare și exterioare);

— instalații sanitare;

— instalații electrice;

— instalații termice, ventilare-climatizare (HVAC);

— instalații avertizare incendiu;

— instalații curenți slabi (antiefracție, TVCI, control acces);

— instalații date-voce.

Potrivit ultimelor documente: „clădirea prezintă variate tipuri de degradări, cauzate atât de factori naturali, cât şi antropici, printre care se numără tasări inegale, infiltraţii din sol şi prin acoperiş, uzura fizică, prezintă cedări rezultate din tasările inegale, evidenţiate de expertizele tehnice realizate anterior. La rândul lor, aceste tasări au contribuit major la apariţia de fisuri importante la nivelul pereţilor şi planşeelor.

Iar scopul proiectului este: „Redarea Castelului Huniade circuitului muzeal din care nu mai face parte de peste 14 ani, din cauza stării de conservare precare, şi transformarea lui într-un pol cultural regional, cu o nouă identitate. Asociat în mentalul timişorenilor cu Muzeul Naţional al Banatului, castelul îşi aşteaptă transformarea într-un muzeu contemporan, polivalent şi dinamic, dedicat atât conservării şi prezentării colecţiilor, cât şi educării şi dezvoltării culturale a vizitatorilor de toate vârstele”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Cât ar putea plăti locuitorii Timișoarei pentru taxe și impozite începând cu 2025? Acordul comun va fi supus la vot astăzi

Consiliul Local se va întruni luni, 23 decembrie, de la ora 17:00 pentru a supune la vot planul final referitor la taxele și impozitele...

Citește și :