-1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Vremea, de Paști, în vestul țării

Astăzi, valorile termice vor fi în scădere. În cursul zilei cerul va fi mai mult noros și local, îndeosebi în sudul și estul regiunii, vor fi averse însoțite izolat și de descărcări electrice. Seara, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, iar cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab la moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 grade în dealurile Crișanei și 20 de grade în sudul Banatului, iar cele minime între 4 și 9 grade.

Mâine, vremea va fi caldă pentru această dată dar va deveni instabilă. Cerul, variabil în prima parte a zilei, se va înnora după-amiaza și pe arii extinse, îndeosebi seara și noaptea vor fi averse, însoțite și de descărcări electrice. Izolat, ploile vor avea caracter torențial, vor fi însoțite de intensificări de vânt și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări asociate averselor și la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 27 de grade, iar cele minime între 8 și 12 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Sursa: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :