Timișorenii care vor participa la slujba de Înviere la bisericile din oraș vor putea ajunge acasă cu mijloacele de transport în comun. Unele vor circula până după ora 03:00.
„Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în noaptea de 23/24.04.2022, programul de circulaţie pentru liniile de tramvai 1, 2 şi 8, liniile de troleibuz 14 şi 16 şi liniile de autobuz 33 şi Expres 7 se va prelungi până la orele 03:30, cu pauză pe durata slujbei religioase, între orele 24:00 – 01:30, când mijloacele de transport vor staţiona la capetele de linie”, a transmis STPT.
Singurele puncte de vânzare S.T.P.T. care vor fi deschise în perioada 22.04 – 25.04.2022 sunt cele aflate în zona AEM, Piaţa 700 şi Calea Lipovei. Acestea vor avea program vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 08:00-16:00, iar duminică şi luni vor fi închise.