3.1 C
Timișoara
vineri 20 decembrie 2024

USAMVBT ,,Regele Mihai I” a premiat elita sportivă a Timișoarei VIDEO

Toți reprezentanții de vază din domeniul academic, sportiv, economic sau administrativ s-au adunat vineri dimineața în curtea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „regele Mihai I al României” din Calea Aradului pentru un eveniment deosebit, care nu a mai fost pomenit în anii trecuți.

Cupa României la rugby ediția 2021 a venit la ea acasă, în Banat. Frumos ornată cu benzi tricolore, cel mai nou trofeu trona la loc de cinste în holul rectoratului.

Felicitările, pupăturile, strângerile de mână și vorbele frumoase au umplut curtea și holul.

Cei mai tineri sportivi, studenți, cadre didactice au venit să vadă actuala echipă fanion a universității dar și pe cei mai în vârstă, ce au performat cu jumătate de secol în urmă. Aula Magna „Iulian Drăcea” a instituției a devenit repede neîncăpătoare pentru toți cei ce au intrat în sală, odată cu cea mai strălucitoare cupă. De fapt a fost o dublă sărbătoare a rugbyului la universitate. Este vorba despre prezentarea în mod oficial a Cupei României, câștigată la începutul acestei luni de jucătorii de la SCM USAMVB Timișoara, și celebrarea a 50 de ani de la primul titlu național al rugbyului de pe Bega, obținut de Universitatea Timișoara în primăvara anului 1972.

Maestru de ceremonii, cu mult aplomb și haz, a fost veșnicul îndrăgostit de sport Florin Mihoc, care a jonglat cu vorbele de duh, dar și cu laudele la adresa asistenței. După intonarea festivă a imnului de stat au urmat pe rând la tribună oficialitățile invitate de gazda Alin Cosmin Popescu, rectorul universității.

Primele trei rânduri erau ocupate de sportivii ce alcătuiesc 15-le ce a adus din nou glorie Timișoarei sportive. Sigur că ei au fost în număr mai mare împreună cu toată conducerea Clubului Sportiv Municipal Timișoara.

Doi veterani din cei ce au participat la meciul din vara lui 1972, când s-a câștigat la Bârlad prima cupă de către rugbyul timișorean, au fost alături.

Fostul jucător Gyula Peter și cronicarul radio Nicolae Secoșan au depănat amintiri savuroase din acel an. A fost prima mare reușită. Dar, așa cum promit cu toții, nu și ultima. Au mai urmat încă alte 11 trofee.

Cum anul acesta se vor mai disputa încă două competiții importante vitrina cu trofee ar mai putea crește în dimensiuni.

Rectorul Cosmin Popescu a mărturisit că meciul trăit în tribunele moderne de pe stadionul de la Arcul de Triumf din București a fost unul din cele mai emoționante momente la care a asistat direct.

Dânsul a apreciat în mod deosebit efortul depus de jucătorii timișoreni și dăruirea fără seamăn pentru a reuși acel 22 la 10 de poveste. La fel ca în alte ocazii, profesorul Popescu a invitat sportivii să devină studenți ai universității pentru a avea și o diplomă academică, pe lângă carieră pe gazon.

Primarul Dominic Fritz a explicat cum a reușit Consiliul Local să aloce nu mai puțin de un milion de euro pentru clubul municipal. Deși suma pare mare în realitate se împarte la mai multe secții ce au cheltuieli destul de ridicate. Așa că efortul financiar al principalului finanțator care este „Agronomia” este foarte bine venit.

Modelul este aplicabil în toate orașele pentru a atrage cât mai mulți copii și tineri spre sport și mișcare. Consilierul local Radu Țoancă, cel ce se ocupă de administrarea sportului municipal de un deceniu, a adus de asemenea laude meritate echipei și plin de fair play a recunoscut și meritele fostului sponsor universitar. Deși are tot feluri de ciocniri administrativ-politice cu primarul Fritz, unele chiar destul de acide, recunoaște că în plan sportiv colaborează extrem de bine.

Banii nu au întârziat niciodată deși nu sunt la nivelul dorit. Un discurs foarte aplicat și la obiect a avut tânărul antrenor Vali Calafeteanu.

El și-a asumat, la doar 37 de ani, redresarea echipei după căderea din urmă cu doi-trei ani. Nu putea să nu accepte oferta de a antrena formația pe care a slujit-o ani de zile și cu care a performat la multe participări în cupele europene.

Nu poate uita colegii, care l-au făcut vedetă, iar acum s-a întors ca tehnician.

După mai multe glume și discursuri mai mult sau puțin scurte, a urmat și momentul în care jucători și tehnicieni au urcat rând pe rând, în ordine alfabetică, pe scenă.

Rectorul Cosmin Popescu și prorectorul Sorin Stanciu au oferit câte o diplomă de onoare și un pachet cadou. În cât mai scurt timp, jucătorii vor primi și câte un cec cu o sumă destul de consistentă pentru a le asigura sărbători cât mai frumoase.

Dar până atunci urmează meciurile din noul campionat, care începe într-o nouă formulă, ceva mai complicată, cu două serii.

Dar rugbyștii timișoreni sunt siguri că vor câștiga campionatul, indiferent de formula de organizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă, Zona 1 și Zona 0 a județului Timiș

Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada...

Un laborator modern de luminotehnică inaugurat la UPT, cu sprijinul Power Electric

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin inaugurarea unui laborator de luminotehnică de ultimă generație. Realizat în parteneriat...

Citește și :