Greu moment pentru parlamentarii noștri luni seara, la ora 19. Atât de greu, încât zâmbetele din lift ale micului grup surprins, la plecare, de presă l-au postfațat cât se poate de sincer. Și firesc, dacă facem, unii dintre noi, un exercițiu de memorie, iar alții, unul de imaginație, și ne uităm la clasa politică de azi. Ca la una paralelă, într-un liceu industrial, tehnologic, de pildă, ca să nu mă îndepărtez prea mult de propria experiență.
Cum să condamni B-ul dacă răsufla ușurat după teza la mate? Când, pe deasupra, se luase lumina și se „mișcase” în voie. Iar după ce venise curentul, nu mai conta — de un cinci făcuseră toți.
Dacă privim așa lucrurile, am scăpat de-o grijă! De ce să mai întoarcem pe toate fețele momentul când Parlamentul României a primit — cum a primit! — discursul președintelui unei țări vecine, agresată criminal de o mare putere. Sau schița momentului, semnată din timp de un deputat sportiv? Care a practicat bătaia și merită un punct în plus la istorie și geografie. Și care, fiindcă nu a avut timp să meargă la cor decât rar, încercă să-și facă unul acum. Pentru încă un punct în plus, dacă se poate!
Dar suntem la A să privim așa lucrurile? Și dacă da, la întâlnirea de 30 de ani, ca să-mi pun iar experiența la treabă, s-ar putea să-i descoperim pe cei de la „paralelă” pensionari MAI în floarea vârstei, cu 4–4.500 pe lună. Fiindcă demult, la terminarea liceului, au luat o decizie înțeleaptă. Și cât se poate de sănătoasă, de fiziologică.
Cred însă că nu ajunge să privim așa lucrurile ca să fim A-ul. Ar fi prea frumos. Ne-ar trebui doar un Xavi ca să ne revenim după pierderea vreunui Messi plecat la muncă în Franța. Mai ales că am văzut uneori un Xavi într-un Pițurcă și ni s-a părut o nimica toată Realul. Nu suntem, cu siguranță, Barcelona să ne permitem un asemenea lux. Ci, pe zice trece, cu o asemenea clasă politică paralelă, aducem mai degrabă a Building Vânju Mare. Desființați ca F-ul dintr-un liceu industrial, tehnologic, cum spuneam, din cauza navetei și a lipsei de locuri în cămin. Și redistribuiți pe la E, pe la D, pe la, cel mai sus, C. Ce-i rămași.
P.S.: Șeful diplomației americane afirma, cu numai o zi înaintea „momentului” invocat aici: „Imaginile cu ucrainenii uciși la Bucha sunt ca un pumn în stomac”. Imaginile cu „ai noștri” de luni seara au fost pentru noi ca un bobârnac în stomac. Să rămânem încordați însă, vor mai urma lovituri! Oare nu rezistența pasivă ne definește cel mai bine pe noi, românii?! De la A la F. „F” de la, vorba Margaretei Nistor din anii ’80, „la naiba!”.
