1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Au crezut că e bombă! Apoi au realizat că era vorba de un bolovan căzut din cer

Un bolovan din rocă, având o greutate de peste 40 de kilograme şi o lungime de 30 de centimetri, a căzut, marţi, prin acoperişul unei case din municipiul Hunedoara şi prin plafonul camerei de la etajul întâi, fără să producă victime omeneşti, doar pagube materiale, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Deocamdată nu au fost comunicate date despre o posibilă origine a rocii care s-a prăbuşit prin acoperişul locuinţei, aceasta fiind ridicată şi transportată la INSEMEX Petroşani pentru o analiză amănunţită.

O mamă cu doi copii minori, care se afla în casă la momentul incidentului, a scăpat fără probleme pentru că era la parterul locuinţei.

Incidentul a fost anunţat autorităţilor, care au deplasat la faţa locului două autospeciale şi un echipaj CBRN (Chimic Radiologic Biologic şi Nuclear) care a efectuat măsurători asupra pietrei, în urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic.

„Din fericire, mama împreună cu cei doi copii minori nu se aflau la etajul clădirii în momentul impactului, ci la parterul locuinţei. Pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectat acoperişul casei, plafonul unei camere şi mobilierul din aceasta”, a precizat ISU Hunedoara.

Sursa: https://www.agerpres.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :