1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Încă un kosovar prins la frontieră. Și dat pe mâna sârbilor…

Poliţiştii de frontieră au depistat un tânăr din Kosovo în timp ce intenţiona să intre ilegal în România din Serbia, pe la frontiera verde.

În data de 11 iunie 2016, în jurul orei 18, în baza unei informaţii deţinute la nivelul S.P.F. Sânnicolau Mare, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe lina combaterii migraţiei ilegale în urma căreia a fost depistată şi reţinută, la marginea localităţii de frontieră Valcani, o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul este Driton S., în vârstă de 22 de ani, din Kosovo. La cercetări, tânărul a declarat că intenţiona să ajungă în Germania şi pentru că nu deţinea documente legale s-a deplasat din Serbia pe jos, pe câmp, până în momentul reţinerii.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, urmând a fi predată autorităţilor sârbe, în baza protocolului încheiat între cele două state.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :