USR, Cioloș și Evanghelia

Am mai scris și rescriu: USR nu e un partid. Sau, ca să fiu mai amabil, nu e încă partid. S-a născut din tragedia cumplită a românilor de la Colectiv și a intrat în politică fiindcă s-a dovedit a fi cea mai bine articulată mișcarea anti-vomă față de politica românească a anului de dizgrație 2015. Ceea ce, atunci, însemna alianța dintre PSD – ALDE – UDMR, ca să fiu mai exact. Percepția publică despre USR ar fi că avem de-a face cu un partid ce vine mai ales din mediul educat al ONG-urilor și din cel bine plătit al corporațiilor. E și nu e așa.

Asta fiindcă evenimentele de la Colectiv s-au repercutat în reactivitatea febrilă a tuturor celor care au înțeles că România era, atunci, captiva unui stat mafiot: liberali dezamăgiți de toxicul USL, pediști de-ai lui Băsescu rămași în ofsaid după invenția PMP-ului pentru Udrea ori, pur și simplu, români cărora prestația lui Ponta le umpluse glanda salivară cu mult peste buză. Mai mult decât atât, sunt convins că victoria lui Klaus Iohannis la prezidențialele din acel an i s-a datorat într-o covârșitoare măsură USR-ului, dar acest „amănunt” nu a fost, după știința mea, nici recunoscut și, ca atare, nici subliniat.

Dar cel mai mare succes de etapă al USR-ului îl reprezintă, fără îndoială, mișcarea #rezist. Cum cu neplăcere ne amintim, după câștigarea puterii de către PSD și ALDE în 2016, încercarea de OUG 13/2017 a pompat sute de mii de români în stradă într-o mișcare fără precedent în ultimii 25 de ani ai României democratice. Numai că exact atunci a început și diabolizarea USR-ului, care, din acel moment, a devenit în mantra pesedistă și nu numai un partid sorosist. Cu alte cuvinte, un partid plătit de tot soiul de instanțe anti-românești și, ca atare, un partid anti-național. De ce anti-național? Fiindcă — orice ar încerca unii să spună — USR este partidul cu cea mai europeană agendă din România. Ceea ce, în opinia mea, îl va face tot mai puțin frecventabil pentru cea mai mare parte a electoratului său românesc. Ba chiar și pentru intelectualii — între care mă regăsesc — care nu acceptă impunerea unor agende corecte politic tip cancel culture.

Dar gata cu laudele fiindcă, după alegerile din 2020, când USR-PLUS a pătruns în teritoriu, a început un dezastru. USR a preluat cu seninătate reflexele partidelor pe care le crucificase în cruciadele electorale: și-a pus numai și numai oameni de partid în ABSOLUT toate pozițiile, a dat afară cu voioșie oameni fără să aibă vreo umbră de scepticism cu privire la competența lor, a dirijat licitațiile spre oamenii lor cu un firesc demn de pesedismul atavic. A mai urmat refuzul de a participa la guvernare, criza căldurii la Timișoara și, în fine, demisia lui Cioloș. O demisie care, iertată-mi fie părerea proastă, nu e decât urmarea unei banale și evidente lupte de putere între Cioloș și Barna. Doi lideri care se întrec în a cuceri titlul de Cel Mai Insipid Lider.

În fine, dacă vă întrebați ce caută cuvântul „Evanghelia” în titlul meu, celor mai bătrâni cititori care au făcut nudism la Costinești le reamintesc că plaja cu pricina, în care ni se zărea organul de politicieni, era în dreptul unei epave grecești cu numele „Evanghelia”.

P.S.: Trebuie să fii idiot ca, după agresarea lui Virgil Popescu în Parlament de către George Simion, să ceri continuarea moțiunii de cenzură.