4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Măsuri pentru susținerea producătorilor și creșterea consumului de produse românești

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, s-a întâlnit la finele săptămânii trecute, cu administratorii piețelor din România, pentru a identifica împreună soluții în vederea creșterii accesului producătorilor în piețe, astfel încât consumatorii să aibă la dispoziție o gamă cât mai variată de produse agroalimentare produse pe plan local.

Pentru atingerea acestui obiectiv prioritar, ministrul Adrian Chesnoiu a făcut apel la implicarea administratorilor piețelor pentru a pune la dispoziția producătorilor agricoli autentici suficiente spații de vânzare destinate acestora, unde să-și poată valorifica producția. Reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din Romania și-au exprimat întreaga disponibilitate în găsirea unor soluții concrete prin care producătorii locali să își poată desface produsele în piețe.

„Susțin cu fiecare ocazie consumul de produse românești și cred că este de datoria noastră a tuturor să ne asigurăm că producătorii, care muncesc de dimineața până seara în ferme, sunt pe deplin sprijiniți. Am transmis o adresă către președinții Consiliilor Județene și către primarii municipiilor și orașelor, în care le-am cerut sprijinul pentru identificarea unor spații în care pot fi organizate piețe volante, astfel încât fermierii să își poată valorifica produsele pe plan local. De asemenea, rog toate autoritățile competente să se implice în verificarea respectării legislației în ceea ce privește accesul producătorilor români autentici la spațiile de comercializare la care au dreptul. Șansa noastră este să strângem rândurile în favoarea producției românești, a declarat ministrul Chesnoiu.

Printre temele de interes pentru administratorii piețelor s-au numărat și cele care vizează modificarea legislației pentru aprobarea unui cod CAEN unic pentru activitatea desfășurată de către piețe, identificarea unor surse de finanțare pe care piețele agroalimentare le pot accesa și reducerea tarifelor pentru spațiile destinate cooperativelor cu 50%. În cadrul întâlnirii ministrul Chesnoiu i-a informat pe reprezentanții AAPR că, începând cu data de 1 martie a.c., se vor organiza piețe volante la fiecare sfârșit de săptămână, în curtea ministerului. De asemenea, ministrul a prezentat si aplicația CPAC, în care vor fi incluse și piețele agroalimentare românești.

MADR dorește să aibă o strânsă colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice centrale și locale, producători, fermieri, procesatori, în vederea dezvoltării și promovării producției românești. Prin o mai bună valorificare a produselor obținute pe plan local, fermierii beneficiază de predictibilitate și stabilitate, iar consumatorii români au acces facil la produse agroalimentare de calitate, la prețuri accesibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :