1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Premierul Canadei, Justin Trudeau, vrea ca protestele să fie înăbuşite. Poliţiştii au folosit grenade paralizante şi spray-uri cu piper

Poliţia canadiană a efectuat 170 de arestări şi a ridicat 53 de vehicule de când a început eforturile de a reprima protestul, vineri dimineaţă, după ce premierul Justin Trudeau a fost nevoit să invoce puterile pentru situaţii de urgenţă rar folosite.

Poliţiştii canadieni fac eforturi pentru a elibera capitala de demonstranţii care au paralizat-o, după ce au parcat camioanele pe străzi timp de mai bine de trei săptămâni pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de pandemie.

Sâmbătă, poliţia a folosit spray-uri cu piper şi grenade paralizante pentru a-i îndepărta pe protestatarii duri care au rămas, eliberând cea mai mare parte a zonei din faţa parlamentului şi de lângă biroul premierului. Unii dintre cei arestaţi sâmbătă purtau veste antiglonţ şi aveau grenade fumigene în genţi şi în vehicule, a declarat poliţia.

„Această operaţiune continuă să avanseze. Nu s-a încheiat şi va mai dura ceva timp până când ne vom atinge obiectivele”, a declarat sâmbătă şeful interimar al poliţiei din Ottawa, Steve Bell.

Protestele au pornit de la opoziţia camionagiilor de a se vaccina pentru a putea trece frontiera dintre Canada şi Statele Unite, dar blocajul s-a transformat treptat într-o demonstraţie antiguvernamentală şi împotriva premierului Justin Trudeau

Trudeau a invocat luni noi puteri pentru situaţii de urgenţă pentru a da guvernului său o autoritate mai largă de a opri protestele, inclusiv puteri extinse de a îngheţa conturile celor suspectaţi de susţinerea blocajelor, fără a obţine un ordin judecătoresc.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în China, excelent prilej de internaționalizare a afacerilor românești

În perioada 13 – 23 octombrie 2024, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză,...

Conferinţa internaţională „1989, anul revoluţiilor europene în memoria colectivă” 22.11 – 23.11.2024

21 noiembrie 2024 18.00 – 19.00 vizită la Memorialul Revoluţiei 22 noiembrie 2024 Sala Adam Müller Guttenbrunn Sesiune de comunicări I – Moderator: Gino Rado şi Virgiliu Bârlădeanu 9,30...

Citește și :