„Atenție, vin lupii!”, striga, acum vreo 30 de ani, Ion Iliescu, atunci când niște oameni obosiți de vremuri, precum Coposu, Rațiu și Câmpeanu, visau, săracii, la o lume mai bună. Nu era vorba de sloganul stângii mondialiste, biciuită de Moscova din toate părțile, nici măcar de țipetele de fete mari ale lui Sartre, Aragon, Eluard și destui alții, reverberate prin presa progresistă sau cominternistă, adică același aluat propagandistic mizerabil.
Lupii n-au mai apărut prin grădina Cotroceniului, spre liniștea lui și a noastră, cum duios cerea același Iliescu, astăzi nonagenar ferice, în schimb au murit, pe rând, Coposu, Rațiu și Câmpeanu, fără ca lumea românească visată de ei să devină mai bună. Nici mai competentă și nici, pe cale de consecință, mai bine condusă de flăcăii din politica centrală și locală, de atunci și până azi.
Ba dimpotrivă, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, nivelul calității intelectuale și etice, înainte de toate, al liderilor politici a scăzut înfiorător. Devine o insanitate să-i compari pe un Mitterrand, pe un Helmut Schmidt, pe un Ronald Reagan cu tipii care, chipurile, conduc astăzi democrațiile occidentale. Dacă te pune diavolul să-i pui în oglindă pe primii pomeniți cu alde Olaf Scholz, Macron ori Boris Johnson, ai toate șansele să-ți spui rugăciunea din urmă pentru că numai Dumnezeu te-ar mai putea salva de la pierderea minților.
Prin urmare, cum și de ce să mai speri ceva de la inșii proțăpiți în fruntea bucatelor de la noi câtă vreme și la casele mari pute aproape totul a improvizație și a moralitate îndoielnică. Ce să aștepți, de pildă, ce să mai aștepți, de fapt, de la liderii USR, un partid care ne-a sedus, parțial, pe mulți că va fi altfel în raport cu pesediștii corupți și cu liberalii asemenea. Între timp, de penalii din politică s-a ales praful, dar, în schimb, am văzut cum Cioloș și Barna visau, noaptea și ziua, cum să se elimine unul pe celălalt din fruntea partidului. Acum a venit Drulă, întâmplător deputat de Timiș, care a promis câte ceva ca fost ministru al Transporturilor, dar despre viitorul său de om politic mai bine să nu facem predicții.
Mai vedem cum în mai toate orașele importante unde au fost aleși primari de la USR treaba scârțâie rău spre foarte rău.
La Timișoara îl avem pe Dominic, băiatul bun și surâzător din campania electorală, care ne-a făcut pe mulți să-i punem sub fund, tam-nisam, fotoliul de mareșal al orașului. Astăzi, mulți, prea mulți localnici plâng după Robu, cel cu pleata neagră ca pana corbului, vopsită cu farbă de la Azur. La rândul lui, Robu varsă peste tot pe unde îl poate vedea cineva lacrimile de crocodili ale tristeții de a fi fost trimis la pensie.
Dominic pare că nu poate prea multe, deși el ne spune că nu-i așa, că vrea, doar că trecutul negru, întruchipat de barba sură a lui Ciuhandu și de chica lungă a Robului nu-l transformă într-un primar harnic și competent.
Și uite-așa, când vrei să găsești competența și valoarea în piepturile bombate și în creierele lupilor tineri evocați, cândva, de Ion Iliescu, nu dai decât de o uriașă doză de impostură.
Dominic își poate schimba, la o adică, numele în Alin, și invers, pentru că niciunde prin Banat nu mai ai șansa să descoperi administratori veritabili ai treburilor publice.
Dacă și ăștia or fi existat vreodată, pe aste meleaguri, în fond și la urma urmelor…
