Un tânăr a fost înjunghiat în piept de propriul său tată, după ce cei doi au fost implicaţi într-o altercaţie, în municipiul Brad. Magistraţii Tribunalului Hunedoara au dispus, duminică, arestarea preventivă a lui Mircea Băjan, un bărbat din Brad, reţinut după ce şi-a înjunghiat fiul.
Agresiunea a fost semnalată poliţiştilor în seara de 3 februarie, de un medic de la spitalul din Brad. La secţia de urgenţe a unităţii medicale s-a prezentat un tânăr, care a declarat că a fost înjunghiat de tatăl său.
„Poliţiştii l-au identificat pe cel bănuit de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Brad şi au stabilit că acesta, în timp ce se afla la domiciliu, în urma unei altercaţii cu fiul său, în vârstă de 26 de ani, l-ar fi înjunghiat pe acesta cu un cuţit, în zona toracică dreapta. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma concluziilor medico – legale s-a luat măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, faţă de cel bănuit de comiterea faptei, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Dosarul penal a fost preluat de Parchetul de de lângă Tribunalul Hunedoara.
sursa – adevarul.ro