-1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții sindicatelor din învățământ

Nemulțumirile salariaților ce trudesc în sistemul de învățământ s-au acumulat în timp. Cea mai mare parte a problemelor sunt de natură financiară. Fie că e vorba de salarizări mult mai mici decât în alte ramuri ale economiei, fie că sunt subfinanțate școlile în general. Recent a avut loc o grevă de avertisment în toată țara.

Guvernanții în ultimul ceas au înțeles că situația este critică. Sau poate doar mimează această înțelegere. Cert e că s-a făcut un pas înainte prin faptul că reprezentanții sindicatelor de profil au fost acceptați la discuții. Chiar dacă nu se va rezolva mare lucru măcar este de menționat că astfel de discuții nu au avut loc de mult timp. Acceptarea ideii că sunt probleme și dicuțiile legate de aceste necazuri este un prim semn că sunt șanse de a remedia câte ceva. Până acum cei din administrația centrală refuzau astfel de dialoguri.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, cele două părți stabilind un mecanism de lucru pentru continuarea dialogului și soluționarea dificultăților pe care le întâmpină acest domeniu, în cadrul unui calendar convenit de comun acord.

„Dialogul este calea pentru a găsi măsuri echilibrate. În colaborarea cu dumneavoastră plecăm de la dorința comună de a susține prestigiul dascălilor, de a motiva cadrele didactice și de a plăti corect munca fiecărui angajat din sistemul de învățământ pentru a avea, în viitor, oameni bine pregătiți și educați”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Consultările vor fi coordonate, la nivelul Guvernului, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu participarea ministerelor Muncii și Finanțelor, și vor avea în vedere identificarea de soluții și termene de aplicare ale acestora, ca răspuns la problemele semnalate de sindicatele din domeniu. Pe termen scurt, sunt avute în vedere soluții pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, plata eșalonată a drepturilor salariale, clarificări privind aplicarea unor sporuri și suplimentarea personalului nedidactic și didactic auxiliar, în raport cu nevoile corect identificate în sistemul național de învățământ.
Termenul asumat pentru finalizarea negocierilor și asumarea de către Guvernul României pentru un acord cu reprezentanții federațiilor sindicatelor reprezentative din învățământ este 4 februarie 2022.

Aceste angajamente sunt circumscrise celor asumate prin Programul de Guvernare, respectiv ca în termen de 120 de zile de la preluarea mandatului, să fie prezentat un calendar de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017.
Pe termen mediu și lung, consultările vor continua în perspectiva reformei legii salarizării, angajament asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a subliniat faptul că Executivul este preocupat de soluționarea dificultăților semnalate de sindicatele din domeniu. În acest context, a menționat două măsuri aprobate de Guvern în ședința din această săptămână, respectiv suplimentarea cu 1175 a numărului de posturi din învățământul preuniversitar și includerea universităților de stat și private în categoria instituțiilor publice care beneficiază de schema de compensare și plafonare aplicată în contextul crizei energetice.

Un punct al discuției, de la Palatul Victoria, a vizat pachetul de măsuri guvernamentale pentru gestionarea crizei energetice.

Primul-ministru Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că aceste măsuri au scopul să protejeze cetățenii, indiferent de domeniul social în care lucrează, precum și sectoarele economice, de efectele creșterii prețurilor la gaze naturale și energie electrică. Pe lângă măsurile aflate acum în aplicare, începând cu 1 februarie, Guvernul va veni cu noi soluții de atenuare a efectelor crizei energetice, al căror impact, pentru lunile februarie și martie, este unul semnificativ.
La întâlnire, au mai participat, din partea Guvernului, reprezentanți ai ministerelor Finanțelor, Muncii, Cancelariei Prim-ministrului.

Din partea Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” au participat președintele Marius Ovidiu Nistor și secretarul general Ionel Barbu, secretarul general al Federației Naționale Sindicală Alma Mater, Mihai Buțu, președintele Anton Hadăr și vicepreședintele Alin Mazăre, iar Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a fost reprezentată de președintele Simion Hancescu și Cornelia Popa Stavri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Donald Trump la al doilea mandat

Alegerile prezidențiale americane l-au consemnat pe Donald Trump câștigător detașat atât al votului popular, cât și în cel al electorilor, nelăsând niciun dubiu asupra...

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Citește și :