65% din victimele traficului de ființe umane din Timiș, exploatate prin muncă

629
trafic persoane

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a făcut publice, recent, statistice îngrijorătoare cu privire la traficul de ființe umane. Doar în județul Timiș, anul trecut, 77 de persoane au fost identificate ca fiind victime ale traficului de ființe umane. 39 dintre acestea au provenit din mediul urban, iar restul din mediul rural.

De asemenea, 65% dintre aceste persoane au fost traficate prin exploatare prin muncă, 30% au fost exploatate sexual și 4% prin cerșetorie forțată.

Cu scopul de a-i informa pe elev cu privire la traficul de persoane, sâmbătă, 11 iunie, între orele 09.00 – 13.00, la Liceul Teoretic „Iris” din Timișoara se desfășoară campionatul de fotbal „Cupa Justiției”. Evenimentul este unul de prevenție, ce are drept scop îmbinarea sportului cu sesiuni de informare privind traficul de ființe umane și metodele prin care elevii se pot proteja împotriva fenomenului.

Derulăm constant campanii de prevenție împotriva traficului de persoane în județele Timiș, Caraș-Severin și Arad, prin prezentări în școli, distribuire de materiale informative pe stradă, dar și sesiuni de informare a cadrelor didactice și alți actori care pot transmite mai departe informația. Acum, prin fotbal și activități sportive aducem împreună elevi, fete și băieți, din zona urbană, dar și rurală a județului și avem ocazia să le vorbim despre un fenomen care este real și trebuie combătut”, a declarat Laurențiu Dinca, coordonator Centrul Regional Timișoara – Agenția Națională Împotriva Traficului de persoane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.