Octavian Jurma: Săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi

94

Medicul Octavian Jurma susține că ultimele date referitoare la pandemie arată că cele două variante – Delta şi Omicron – pot coexista foarte bine, săptămâna trecută unul din patru cazuri fiind dat de varianta Delta, informează News.ro.

Jurma afirmă că sâmbătă e posibil să depăşim recordul din valul 4-Delta, iar săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi. Numărul de internări va creşte, iar ”presiunea pe spitale va fi foarte mare”.

Medicul Octavian Jurma afirmă, marţi seară, într-o postare pe Facebook, că aproximativ 14.000 de cazuri din cele 59.000 de săptămâna trecută au fost provocate de Delta.

”Avem astfel o confirmare ca cele doua versiuni pot coexista o perioada şi că cele două valuri continua sa crească împreună (val in val). Faptul ca 1 din 4 cazuri au fost Delta e un motiv suplimentar de prudenta in aceasta perioadă”, afirmă medicul.

Acesta vorbeşte şi despre scenariul care ne aşteaptă în perioada următoare: ”Presiunea ascendenta va face ca numărul zilnic de cazuri sa crească până la sâmbătă când e posibil să depăşim recordul din valul 4-Delta. Săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20,000 de cazuri noi înca de marţi şi e posibil să trecem şi de pragul de 25,000 de cazuri noi care era vârful prognozei optimiste”.

Medicul crede că, până la finalul săpămânii, vom depăşi vârful de internări în rândul minorilor din valul Delta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.