Interviu cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz

— Domnule primar, e o perioadă bună de făcut bilanțuri. A trecut un an de la preluarea de către dumneavoastră a mandatului de primar al Timișoarei. Cum l-ați cataloga în termeni de eficiență, de performanță administrativă, cu bune și cu rele?

— A fost un an în care am încercat și, într-o oarecare măsură cred că am și reușit, să repornim anumite lucruri ce erau blocate. Și să punem, în general, pe o bază bună administrația locală. Pe o bază nouă și bună. Pentru că ce am găsit în primele zile la primărie a fost faptul că foarte multe probleme și complicații fuseseră ascunse sub preș. Și eu mi-am asumat de la început că nu le voi lăsa acolo și că am să încerc să găsesc soluții, chiar dacă asta, pe termen scurt, generează nemulțumiri.

O altă direcție pe care mi-am asumat-o, de la început, este aceea de a face lucrurile corect. Chiar dacă un astfel de gest înseamnă să deranjez multă lume. Sau că anumite grupuri de interese pierd anumite beneficii sau oportunitatea de a intra la primărie pentru a rezolva, la mica înțelegere, câte o manevră ocultă. Toate aceste lucruri funcționează pe alte baze, astăzi, tocmai pentru că am început acest proces de curățenie și de deschidere a administrației.

În al treilea rând, a fost un an în care am lucrat foarte mult pe partea de investiții și pe oportunitățile de a pune la cale proiecte pe termen lung pentru dezvoltarea Timișoarei. Până la urmă, asta este ceea ce contează, anume dacă reușim, în acești ani, să facem niște pași într-o direcție în care, peste patru, opt ani sau zece ani vom spune: „foarte bine că atunci s-au luat niște decizii înțelepte”.

— Haideți să le luăm pe rând. Îmi amintesc că acum un an, în campania dumneavoastră, care s-a soldat cu un mare succes, am discutat despre câteva proiecte fundamentale pe care le aveați atunci în minte. Să rămânem la infrastructură. V-ați referit la transparență, la ce ați găsit, la ce ați construit. Care ar fi marile probleme ale orașului pe care le-ați identificat? Sunt câteva care se află în mintea tuturor, situația Colterm-ului, din cauza căruia ați și primit primele critici dure din mandatul dumneavoastră. Vă întreb direct despre Colterm. Ați fost pregătit, cu adevărat, de ceea ce se întâmpla acolo? Vorbim de o potențială bombă socială.

— Cred că la Colterm putem vorbi de două elemente care s-au întâlnit într-o furtună perfectă, pe de o parte. Este, într-adevăr, o bombă cu ceas. Și suntem foarte conștienți de asta. Am preluat această companie cu sute de milioane de lei datorii. În plus, au fost datorii pentru care a garantat Primăria Timișoara, care a fost nevoită, în acest an, să plătească datorii ce n-au fost plătite din 2018. Primăria Timișoara a pierdut definitiv un proces cu Colterm, cu obligația să plătească peste 50 de milioane de lei. Nu a plătit nimic ani de zile. Eu, în primăvară, am zis că nu mai putem să continuăm așa. Cresc penalitățile. De trei ani domnul Robu nu și-a asumat aceste plăți și am spus: „haideți să începem să plătim! Și de atunci plătim peste 2,5 milioane de lei lunar doar pentru facturile de gaz din 2015, 2016 și așa mai departe. Am plătit un credit de peste 30 de milioane de lei pentru certificatele verzi din 2019.

— Plus acea amendă pe care ați primit-o, pentru certificatele anti-poluare.

— Bine, asta este o altă poveste, la care am să revin. Vreau să zic că, pur și simplu, în trecut, problemele s-au rezolvat în așa fel încât să se ia un credit pentru a rezolva o problemă de azi, dar rostogolind această datorie în viitor. Doar că acest sistem, la un moment dat, nu mai funcționează dacă datoriile sunt așa de mari.

Și asta s-a întâmplat, acum, într-o situație când piața de energie a luat-o razna și ne aflăm într-o criză energetică istorică, în care prețurile la gaz sunt de patru, cinci ori mai mari decât acum un an. În această situație efectiv nu au mai existat banii cash cu care să plătim factura la gaz pentru Colterm. În trecut, în astfel de situații, chiar dacă vorbim de prețuri mult mai mici, s-a rezolvat o chestiune făcând o datorie pentru viitor. Asta, acum, nu se mai poate. Pentru că nimeni nu mai are încredere în Colterm. Așa că trebuia să facem aceste plăți în avans. Eu am semnalizat destul de devreme către Guvern, în vară, că, din cauza acestei crize energetice, vom ajunge în situația în care efectiv nu vom mai putea face aceste plăți. Din păcate, destul de târziu a reacționat Guvernul. Mă bucur că au făcut-o transferând niște bani din fondul de rezervă. Au pus la dispoziție bani nu doar Timișoarei, ci tuturor orașelor care se confruntă cu aceeași problemă. Doar că la noi problema s-a întâlnit cu o situație istorică.

E foarte important să vedem cum s-a rezolvat această problemă în alte orașe din România, care stau mai bine la capitolul încălzire. Aici s-au luat niște decizii în 2010 și în 2013. Suceava a finalizat în 2013 o nouă centrală cu biomasă. Oradea, de asemenea, în 2013 a luat măsura să meargă în insolvență. A creat o nouă companie, care acum este cât de cât profitabilă. Toate aceste procese de transformare, de restructurare iau cinci-zece ani. Eu mi-am asumat că suntem acum pe acest drum. Investim și în retehnologizare. Anul acesta am reabilitat peste 14 kilometri de rețea. Deci mergem în această direcție, dar nici eu nu sunt magician și nu pot să fac să apară zeci de milioane de lei care efectiv nu au existat la momentul dat. Fac tot posibilul să nu mai ajungem în această situație, în care am fost în acele trei zile. Dar important e să înțelegem un lucru. Că noi, în acest an, din bugetul local, ca să supraviețuiască Colterm-ul, ca să aibă oamenii care sunt legați de regie căldură, am dat peste 150 de milioane din bugetul local, de două ori mai mult decât în 2020.

— Bani care ar fi putut merge în investiții sau în orice altceva constructiv.

— Absolut adevărat. Și așa, ironia este că sunt înjurat de două ori. Nici nu fac ceva cu acei bani pentru oraș, și nici nu ajung Colterm-ului. Scopul nu este să fiu eu lăudat… Mi-am asumat acest rol de primar. Dar trebuie să știm că plătim cu toții pentru Colterm. Toți plătim pentru greșelile făcute în trecut și am eu responsabilitatea să nu fac parte din acest grup, care doar aruncă o problemă în viitor.

— Să mai rămânem puțin la acest subiect, pentru că sunt, totuși, 180.000 de timișoreni care se încălzesc în 50.000 de locuințe.

— Da, sunt 50.000 de gospodării care mai sunt legate în mod real la sistem. Câțiva dintre acești consumatori s-au debranșat, între timp, așa, mai pe ascuns. Eu aș zice că vorbim cam de o treime din populația orașului. Plus spitalele și școlile, care au un regim foarte important.

 — Garantați că, în viitorul apropiat, veți dispune de posibilitățile financiare necesare să nu mai apară sincope în această iarnă? Ce se va întâmpla dacă va fi o iarnă grea? Vedeți ce se întâmplă în Rusia, unde există conflictul mocnit cu Ucraina. Dacă lucrurile vor degenera într-un conflict militar, ne-am putem trezi cu un blocaj grav. S-au făcut stocuri? Ce le puteți spune timișorenilor pentru ianuarie, februarie, se acoperă această perioadă cu cele necesare încălzirii orașului?

— Noi vom vota în Consiliul Local și nu mai există niciun fel de scăpare. De zece ani nu s-a schimbat nimic la tariful pentru populație, în situația în care costurile au crescut de mai multe ori. E clar că, dacă o companie nu poate să-și vândă produsul la prețul de producție, intră în faliment la un moment dat. Și nu vrem asta. În același timp, și din bugetul local am ajuns la o limită, în care nu mai putem să suplimentăm fonduri la nesfârșit. Bugetul local nu este un sac fără fund. Avem și alte responsabilități. Tocmai de aceea tariful pentru populație se va dubla din ianuarie. Am încercat să temporizăm un pic, ca să nu lovească acum această majorare veniturile populației. Bineînțeles că și Guvernul, în această criză energetică, trebuie să-și asume niște măsuri. Cum a procedat în privința consumatorilor casnici, unde a realizat o plafonare a prețului la gaze și promite consumatorilor că nu vor plăti mai mult de 250 de lei pe MW. La fel trebuie luate și niște măsuri pe partea de încălzire centralizată, unde acum s-a făcut acest prim pas pentru o alocare din fondurile de rezervă pentru noiembrie și decembrie. Dar Guvernul este foarte conștient că acești bani ajung efectiv doar până la începutul lui ianuarie.

Să o spun foarte clar. Aici nu vorbim de o pomană sau altceva. Din bugetul local noi ne-am asumat o sumă atât de mare, cum nu s-a mai alocat niciodată într-un singur an. Doar că nu putem, noi, din bugetul local, să facem față unei crize mondiale în care, în loc de 100 de lei anul trecut, acum s-a ajuns la 500 de lei/MWh la gaz.

— Să rămânem la infrastructura orașului. Am vorbit destul despre Colterm! Sunt câteva vești pe care ni le dați. Și bune, și rele. Faptul că va crește prețul nu e o bucurie pentru oameni, dar, pe de altă parte, situația economică o cere, e limpede. Să vorbim de provocările fundamentale ale Timișoarei, pe care se presupune că le știți foarte bine. Nu am construit, vreme de 30 de ani, nici poduri noi și nici inele de circulație, încât orașul are o dinamică rutieră sufocantă. Dacă în acest an nu ați produs lucruri majore, din motivele amintite deja, ce investiții importante veți derula în 2022?

— Cred că e important să vedem ce am făcut deja în acest an, 2021. Suntem la un punct la care putem să începem lucrările la pasajul Solventul.

Am scos la licitație și am încheiat un contract cu o firmă de proiectare pentru podul Solventul care, în partea de vest a orașului, va închide, în sfârșit, inelul patru și va duce la un flux mult mai bun al traficului. Acesta este un proiect strategic pentru oraș și va fi primul pod cu adevărat de la zero construit de foarte mult timp. Și, în același timp, suntem foarte aproape de demararea investiției de pe Take Ionescu. Acolo ne-a luat mult timp să obținem un aviz în plus.

La ISHO va fi construit un nou pod peste Bega, unde, iarăși, la anul vom intra în licitație și vom începe și cu execuția lui, destul de curând. În plus, nu trebuie să uităm acest lucru, în afară de infrastructura rutieră, am dat drumul și la niște pasarele peste Bega, care, de asemenea, au stat în sertare foarte mult timp. Noi credem că și în zona Iosefin, dar și la Universitate vom schimba foarte mult comportamentul pietonilor. Aceste pasarele vor lega mai bine anumite zone ale orașului.

Deci, pe partea asta de infrastructură, chiar ne-am mișcat. Chiar dacă afirmați că nu se vede mare lucru! Și pe partea de proiecte noi, dar și pe cea de investiții în derulare. Vreau doar să amintesc, ca proiect nou, de magistrala verde din Calea Șagului până în centru. Va fi un proiect emblematic pentru o nouă politică de mobilitate în Timișoara, tocmai pentru că vrem să arătăm că este posibil să ai o infrastructură bună și pentru cei care folosesc mașina, dar și pentru transportul comun cu benzi dedicate, cu piste de biciclete, cu infrastructura accesibilă persoanelor cu dizabilități. Vrem să arătăm un proiect așa cum trebuie făcut, cu această magistrală verde, unde, acum, am pornit licitația pentru a găsi un proiectant.

— Criticii dumneavoastră spun că vă lăudați cu proiecte foarte importante, fără îndoială, dar care sunt moștenite de la fostul primar, pe care, însă, e bine că le duceți mai departe.

— Sunt moștenite de la fosta administrație, nu sunt proiecte pe persoană fizică! Da, așa este! La noi, din păcate, există acea tentație de a individualiza prin persoana primarului. E foarte corect ce spuneți. Importantă este continuitatea, nu cine le-a început sau cine le-a moștenit.

— Când estimați începerea celor două proiecte (Solventul și ISHO), care chiar sunt esențiale pentru refacerea și fluidizarea traficului în Timișoara? Când vor fi gata? Că oamenii spun: „bun, le începem dar ce folos dacă nu le veți finaliza în timpul vieții noastre?!” În România se încep multe, dar se termină puține, din păcate. Aveți un termen cale de finalizare a lor?

— Da, sigur! Și podul ISHO, și pasajul Solventul (dar nu și podul) vor fi gata cel târziu în 2024. Vreau să mai spun o cifră interesantă. Acum, la sfârșit de decembrie, ne putem uita și pe cifre și să vedem foarte clar pentru ce am cheltuit banii în acești ani. Este foarte interesant că, de fapt, pe partea de investiții ne-am mișcat foarte bine în acest an. Doar din fonduri europene au intrat în bugetul local 78 de milioane de lei, o sumă impresionantă.

— Banii aceștia sunt obținuți de administrația dumneavoastră, sau sunt tot o moștenire de la fosta administrație?

— Sunt contracte vechi, dar ele reprezintă proiecte în derulare. Esențial este că acum banii chiar au venit, nu doar pe hârtie. Sunt mai mulți bani decât au intrat în toți cei patru ani de dinainte. Acum cineva poate să spună că asta s-ar fi întâmplat oricum. Chiar și dacă Fritz ar fi dormit acasă un an. Dar cred că, totuși, arată că pe partea de investiții ne-am mișcat foarte bine și am deblocat câteva proiecte care nu fuseseră începute. Amintesc de proiectul de retehnologizare a rețelei de termoficare. Ăsta era blocat, nu era semnată autorizația de construire. După ce noi am făcut niște demersuri, în primăvară, am putut să semnăm autorizația și să pornim acest proiect. Per total, dincolo de fonduri europene, peste 200 de milioane de lei au mers anul acesta spre investiții. Asta este o execuție record în istoria locală. De unde efectiv am plătit facturi pentru lucrări efectuate. Faptul arată că este total falsă povestea că nu am fi făcut nimic. Îmi pare rău de colegii din primărie care au lucrat foarte mult și bine la aceste proiecte. Toată lumea știe că sunt proiecte începute de altă administrație, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să muncim pentru viitor. Ar fi frumos dacă tot ce se începe odată, pe hârtie, se realizează fără niciun efort, numai că nu se petrec astfel lucrurile întotdeauna.

— Bun, ați amintit de fonduri europene moștenite de la cei de dinainte. Cum stați în privința fondurilor europene pe noul exercițiu financiar? Ați început să accesați bani europeni pentru anul viitor?

— Suntem încă în perioada în care s-a închis exercițiul trecut. Și încă nu s-a deschis linia de finanțare nici pe PNRR, nici pe POR. Am accesat câteva fonduri, nu am acum cifra exactă, dar sunt pentru fondul de mediu, un alt proiect pentru iluminat public, altul pe POIM, legat de Covid, unde primim banii înapoi pentru investițiile făcute pentru partea medicală. Și, bineînțeles, ne pregătim și pe parte de PNRR, și pe partea de Program Operațional nou, unde Timișoara va primi aproape 100 de milioane de euro în următorii șapte ani. În oarecare măsură acești bani revin Timișoarei. Și apoi mai este o anvelopă, de 500 milioane de euro, care este pentru toată regiunea de vest (cele patru județe). Vom intra într-o competiție cu alte municipii. Ne concentrăm, în primul rând, pe mobilitatea urbană.

Pentru că e clar că liderii Comisiei Europene nu mai dau niciun ban pentru infrastructură rutieră. Asta, pentru noi, este o oarecare provocare. Înseamnă că pasajul Solventul va trebui, în mare parte, finanțat din bugetul local. Sper că prin programul Anghel Saligny, unde am depus acest proiect, vom primi ceva bani. Dar tocmai pentru că, pentru mobilitatea strict rutieră, auto, nu putem să primim finanțare, ne concentrăm pe mobilitatea urbană. Adică transportul în comun. Avem apoi în vedere marile proiecte, cum sunt bulevardele Cetății, Bogdăneștilor, Stan Vidrighin, unde vrem să absorbim repede bani. Avem și un proiect prin care tocmai am lansat licitația pentru refacerea tuturor stațiilor de tramvai de pe linia 1, unde va circula tramvaiul nou.

Apropo, și acesta este un proiect uriaș, care necesită foarte multe eforturi, și nu doar financiare. Săptămâna trecută am semnat ordinul pentru comanda tuturor tramvaielor, în număr de 21.

— Când vor veni aceste tramvaie?

— De marți (14 decembrie) va circula primul tramvai nou în Timișoara. Iar celelalte vor veni cam unul sau două pe lună. Este un proces serios. Aici, din fonduri europene, nu acoperim totul. Am accesat un credit după mai multe luni de negocieri cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Vorbim de 100 milioane de lei cu care, pe de o parte, vor să ne ajute să avem finanțare ieftină, cu o dobândă foarte mică. Cu acești bani vom asigura cofinanțarea pentru tramvaie, pentru proiectul de pe Bogdăneștilor. Ei se vor îndrepta spre STPT, pentru că toate aceste proiecte de infrastructură au nevoie  și de o componentă de reformă administrativă și economică a societății respective.

— Despre STPT vreau să vă întreb. Multă lume spune că următoarea „bombă socială”, după Colterm, ar putea fi societatea de transport. Și acolo sunt datorii și alte probleme mari.

— Este adevărat. Acum nu vreau eu să folosesc cuvântul „bombă”, dar, într-adevăr, în august 2020, cu o lună înainte de alegeri, s-a încheiat un contract între SMTT (Societatea Metropolitană de Transport) și STPT, pentru ca societatea municipală să primească bani și subvenții prin SMTT. Acest contract prevede de fapt un cost per kilometru ce este sub costul real. Asta înseamnă că fiecare kilometru străbătut de un tramvai e în pierdere. Bineînțeles că înseamnă că STPT trebuie să se restructureze și să taie din cheltuieli. Acolo au luat-o razna cheltuielile de personal. S-au făcut foarte multe angajări, din care o bună parte pe pile. E clar că trebuie să restructurăm. În același timp, trebuie să vedem care sunt de fapt costurile reale și cum vrem noi, din bani publici, să finanțăm transportul în comun.

— Se mai spune că nici la SMTT nu ar sta lucrurile extraordinar. Și acolo sunt oameni angajați de conducere într-o veselie. Știu că nu ați înființat dumneavoastră SMTT-ul, dar care e rostul acestor două societăți? De ce trebuie să avem una metropolitană și STPT? Lumea se întreabă dacă nu sunt două vaci grase care trebuie hrănite?

— Da, într-adevăr, 10% din banii pe care îi virăm la SMTT rămân la ei, iar 90% merg la STPT. Sunt două lucruri diferite. Este o cerință a Comisiei Europene ca tocmai cei care supraveghează, reglementează un sistem de transport metropolitan să nu fie aceiași care prestează serviciul. Ideea este de a avea un sistem metropolitan de transport unde STPT trebuie să presteze un anumit serviciu și să existe o altă autoritate care să reglementeze și să monitorizeze acest serviciu.

Ideea, în sine, nu este rea. Dar e adevărat că, așa cum este acum, doar mănâncă bani.

— Și se concurează între ele, nu-i așa?

— Exact. Există un fel de concurență. Nu ajută faptul că fostul director de la STPT a plecat cu scandal din fruntea regiei, și acum este director la SMT. Astfel de relaționări și de orgolii îngreunează treaba. Cu siguranță, vor urma schimbări în interiorul ambelor structuri. Dar astea sunt exemple foarte bune despre cum schimbările și reformele nu pot fi făcute peste noapte. Nu pot fi făcute doar zicând: „eu vreau să funcționeze, de mâine, lucrurile mai bine”, pentru că nu se întâmplă niciodată așa.

— Dar veți lua aceste măsuri? Le veți reorganiza din temelii în 2022?

— Da! Bineînțeles. Și am început aceste procese de reformă. Uitați-vă la Piețe! Era o societate în pierdere masivă. Imediat după ce am schimbat Consiliul de Administrație și directorul au început să revină pe profit. Fără neapărat o mare filosofie economică. Presupunerea mea este că încasările s-au dus la Piețe și în alte buzunare. Dar și acolo a fost nevoie de o oarecare luptă politică, toate aceste schimbări nu sunt fără rezistență. Cei care profită de cum funcționează lucrurile depun o rezistență din interior și din exterior. Cred că, dacă ne uităm la absolut toate societățile, instituțiile din subordinea Primăriei, vorbesc și de Poliția Locală, asta a fost una din primele mele decizii, să schimb directorul. Iar pe partea de cultură, prin înființarea Centrului de Proiecte, care a reformat total felul în care se finanțează cultura și sportul în Timișoara.

Deci vreau să spun că toate aceste reforme necesită și timp de gândire, necesită și oarecare energie politică pe care trebuie să o investești în ele. Trebuie să te pregătești pentru rezistența ce vine. Și, nu în ultimul rând, e nevoie și de oameni care să facă aceste reforme. Nu ajunge ca eu să vreau. Trebuie să fie și oameni care să poată și ei.

Vreau să dau un exemplu de la Direcția de Urbanism. Au fost mereu dureri de cap. În primăvară am declanșat un concurs pentru un nou arhitect-șef. Am chemat din alte județe arhitecți-șefi în juriu, tocmai pentru ca să nu fie niciun dubiu că ar fi ceva politic. Apoi am restructurat Direcția de Urbanism. Și acolo mi s-au pus bețe în roate. Am adus un nou director executiv în Direcție. Amândoi (și arhitectul-șef, și directorul executiv) au început să reconstruiască această echipă. Am făcut angajări noi. Au venit arhitecți tineri. Nu prea au fost arhitecți în Direcția de Urbanism. Cred că era unul singur. Am adus mai mulți arhitecți tineri și iată că lucrurile nu s-au schimbat în prima lună, nici în a doua, nici în a cincea lună. Dar deja în a șaptea lună au început cât de cât lucrurile să funcționeze. Acum, după un an, după ce a durat jumătate de an să vină un om nou, până când acest om a refăcut procedurile, până când, la rândul lui, a angajat alți oameni, a durat alte câteva luni. Dar acum suntem la sfârșitul anului 2021 și suntem la zi cu certificatele de urbanism, suntem la zi cu autorizațiile de construire. Pot să bag mâna în foc că niciunde nu se mai dau autorizații pe interese sau pe bani. Chiar dacă ești consilier local și dai niște telefoane, nu rezolvi absolut nimic dacă nu respecți strict legea. Sunt mândru de această mică schimbare. Dar iată că a durat un an și suntem doar la începutul schimbării. Acum, această echipă face ce nu s-a făcut de zeci de ani. Chiar acum începe o strategie de dezvoltare pentru zona de nord în Torontalului. Acolo sunt încă foarte multe terenuri cu PUZ-uri necorelate. Nu există utilități. Este un haos total în această zonă a orașului.

— Timișoara nu are un Plan Urbanistic General de peste 20 de ani!  

— Așa este. Inclusiv echipa aceasta lucrează la finalizarea PUG. Dar vreau să spun că, în momentul în care avem și oamenii aceștia, acolo unde trebuie să fie, în momentul în care ne asumăm că aducem profesioniști în primărie, din acel moment urmează să elaborăm noi strategii și noi proceduri și noi regulamente, care să mai înlăture din problemele din trecut, și abia apoi se văd și rezultatele.

Aceste lucruri nu se întâmplă peste noapte. Și nici nu ar fi bine să se întâmple peste noapte. Pentru că trebuie să ne decidem dacă vrem sclipici și vrem artificii — și de fapt nimic nu este cum trebuie la fundație. Sau vrem să construim o casă unde începem cu fundamentul. Acest an a fost unul de ridicare a fundației și, chiar dacă nu întotdeauna s-a văzut o schimbare în bine, eu sunt ferm convins că mergem în direcția cea bună.

— Apropo de oameni. Și aici au fost lansate acuzații la adresa dumneavoastră. Că îi aduceți pe ai dumneavoastră, din USR, și îi dați jos pe ceilalți, de pe la alte partide. Unii au câștigat procese în instanță. Ce se întâmplă cu ei? Se întorc înapoi, sau care este situația?

— Deocamdată nu neapărat au fost câștigate procese. Au câștigat o suspendare. În sensul în care instanța a spus: „până când ne decidem dacă a fost corect sau nu a fost corect” e mai bine ca oamenii să fie plătiți în continuare. Ei vin la lucru și unii încearcă să contribuie. Alții nu prea. În fine… Ideea e că nu cred că a fost cineva atât de naiv să creadă că vine un nou primar și cu exact aceeași birocrație și cu exact aceiași oameni el va schimba multe.

— Pe de altă parte, așa se procedează pretutindeni, în democrație. Orice administrație, că e de la Londra sau de la Washington, ori din orașe mici sau mari, vine cu o schimbare. Își asumă alegerile. Până la urmă, noul primar va deconta dacă a ales oamenii prost sau pe criterii clientelare.

— Din păcate, nici măcar nu este așa. Anume că primarul poate să-și aleagă oamenii. La orice concurs de funcționar public eu nu am voie să mă amestec. Pot să stabilesc bibliografia, pot să stabilesc comisia, dar eu, personal, nu pot să mă implic. Nu am intervenit niciunde și chiar este o acuză foarte bizară și nefondată acesta.  Pentru că acolo unde am putut să fac eu angajări, anume în privința celor șase consilieri personali, numai unul are carnet de partid. Puțini funcționari s-au angajat anul acesta tocmai pentru că s-a suspendat organigrama — din toți, eu, personal, știu de unul că ar fi din USR. Și nici nu este interesul meu să aduc oameni de la propriul partid. Ca să am succes, trebuie să aduc profesioniști buni. Este interesant că aceste acuze vin din partea PSD, care ani de zile a angajat tot felul de pile peste tot, prin primărie. Acum exact acești oameni strigă „Hoțul!”. E o atmosferă interesantă, în sensul în care, pentru mine, aceste acuze și această rezistență doar confirmă că mergem într-o direcție care îi doare pe unii, și că e, în fapt, cea corectă.

— Dar v-au afectat, în plan personal, atâtea acuzații? Ați pierdut destul și din imaginea de mare câștigător, de anul trecut. Când cineva aruncă o vorbă, corectă sau incorectă, imaginea ta publică are, inevitabil, serios de suferit.

— Poate nu toți cred, dar eu nu m-am băgat în această slujbă pentru imagine. Din imaginea mea nu pot să-mi cumpăr nimic și nu pot să cumpăr ceva orașului. Pe mine mă interesează tocmai să știu că deciziile pe care le iau au un sens pentru oraș pe termen lung. Că asta înseamnă că pe termen scurt apar tot felul de conflicte cu mize mici, în care eu „pierd”, este un preț care trebuie plătit. Personal, recunosc că nu mă afectează. Sunt foarte conștient că multe din acuzații, chiar și cele foarte personale, zvonuri și bârfe, nu au nicio legătură cu persoana Dominic Fritz. E atacat acest personaj public, primarul, dar eu știu cine sunt, care îmi sunt valorile, cine îmi sunt prieteni. Am o familie puternică, iar ea mă susține. Și încerc să fac această diferență între persoana mea și acest personaj public care este criticat sau lăudat — până la urmă contează ce faci pentru oraș. Dar eu cred că există un oarecare sistem în zgomotul ce se creează. Pentru că scopul este ca, de fapt, oamenii să nu mai aibă încredere că schimbarea pentru care ne luptăm ar putea să fie una adevărată. Această încercare de a decredibiliza eforturile noastre e foarte evidentă. Pentru cei care sunt acum la butoane ar fi oribil ca noi să avem succes în ceea ce încercăm să facem. Să dovedim că este posibil să construiești o administrație transparentă, curată.

 — Sigur că ați pierdut niște puncte la imagine, probabil și din susținerea politică. Ați venit pe un val de mare simpatie. E natural. Sunt convins că dispuneți de sondaje care arată că ați pierdut destule procente la capitolul încredere, comparativ cu perioada de după câștigarea alegerilor. Dar aveți șansa să demonstrați până la capăt că dumneavoastră ați avut dreptate, și nu cei ce vă critică.

— Eu nu fac politică pentru sondaje. Cred că asta este o boală care de fapt este cauza multor eșecuri în administrație. Dacă doar faci politică pentru că dă bine mâine în presă, și nu faci politică pentru ce ar trebui să faci, atunci clar că te uiți doar pe termen scurt și nu faci decât să rostogolești o problemă, fără să o rezolvi. În democrația noastră alegerile sunt o dată la patru ani tocmai fiindcă știm că, pentru a face un lucru bun și temeinic, ai nevoie de mai mult timp. Încerc să fac diferența între criticile care mă ajută să-mi ajustez strategia sau să înțeleg mai bine nevoile oamenilor și critica care de fapt este rezultatul rezistenței celor ce au profitat de prea mult timp de acest sistem. Nu am nici un dubiu că peste trei ani lumea va vedea schimbarea în bine. Va percepe schimbarea în bine și ne va oferi încredere din nou. Dar nu asta este prioritatea mea, acum.

— Vă provoc să ne vorbiți despre colaboratorii dumneavoastră principali. Despre oamenii din jurul dumneavoastră. O parte din media i-a acuzat că nu au făcut nimic notabil pentru oraș, o parte din susținătorii politici au fost dezamăgiți, dar mai ales adversarii politici v-au criticat pentru cum i-ați promovat. De exemplu, mă refer la domnul viceprimar Lațcău, principalul dumneavoastră colaborator, și la domnul Creiveanu (city managerul), despre care multă lume se întreabă ce face. Nimeni nu-l vede pe străzi, acolo unde sunt probleme. Ce le-ați spune oamenilor care vă critică despre activitatea celor doi?

— E foarte interesant, pentru că, în cazul domnului Lațcău, acuza este că îl văd prea mulți băgându-se în seamă, iar în cazul domnului Creiveanu este că îl văd prea puțini acționând pe teren.

— Unii chiar cred că domnul Lațcău ar fi primarul… Pare mai ofensiv decât dumneavoastră.

— Așa este. Poate și pentru că acest stil de conducere al meu presupune munca în echipă, nu luarea de decizii, așa, din burtă, de unul singur, ci după o consultare cu colegii mei. Am mare încredere în capacitățile domnului Lațcău, și de aceea el este responsabil pe partea de investiții, unde, bineînțeles, este și o oarecare vizibilitate care pe mine nu mă deranjează deloc. Eu mă bucur de oricare om din jurul meu care arată competență. Nu e nevoie ca eu să fiu cel care strălucește întotdeauna. În cazul domnului Creiveanu e foarte clar că aveam, cel puțin așa am spus eu, nevoie de cineva care nu este sunat toată ziua de jurnaliști să facă figurație publică. Ci să rezolve anume lucruri în spate. Dânsul este, o bună parte din timp, ocupat cu toată partea economică, inclusiv de Colterm, care face parte din problemele economice. Doar ca să vă dați seama de cine și cum muncește, domnul Creiveanu a venit din zona bancară de credite publice, el este cel care a negociat creditul de 100 de milioane de lei fără de care nu am putea să pornim sau să mergem mai departe cu strada Bogdăneștilor. Dânsul este cel care s-a asigurat că am început acest an cu 100 de milioane de facturi restante. Când am intrat în primărie, în octombrie, suma asta era undeva la 68 de milioane de lei. Acum, la sfârșit de decembrie, cu toate că a explodat Colterm și am dublat plățile la Colterm, suntem cu plata facturilor aproape la zi. Pentru prima oară în mulți, mulți ani, organizațiile sociale care primesc subvenții sunt cu plățile la zi. Când am venit în primărie, se plângeau de facturi cu șase luni de întârziere la plată. Pentru prima oară sportivii de la SCM și-au primit la timp salariile. Tot pentru prima oară fundațiile culturale și-au primit la timp finanțările. Și începem anul ce vine poate nu chiar de la zero, că vor mai intra câteva facturi pe care nu le vom putea plăti imediat, dar totuși cu o situație financiară mult mai bună decât anul trecut. Și acesta este, în primul rând, meritul domnului Creiveanu, care nu s-a dus în piață să se laude cu acestea. Dar se asigură că fiecare factură pe care o plătim este o factură reală și nu ne lăsăm furați de tot felul de firme care au fost obișnuite să ia caimacul din bugetul local. Și iată că este posibil să facem și economii.

— Ați amintit de sport. Știți foarte bine că sportul, în toată lumea, joacă un rol marcant la nivel comunitar… Timișoara a avut o echipă minunată de fotbal până acum șapte-opt ani, când veneau 25.000 de suporteri la stadion. Echipa se zbate să revină în elită. Universitatea Politehnica are un rol extraordinar în sprijinirea fenomenului sportiv, în general, dar ce facem cu noul stadion, domnule primar? Pentru că, până se va face celălalt, promis de domnul Alin Nica (care va fi sau nu va fi) echipele nu au unde să joace. Stadionul „Dan Păltinișanu” arată ca după bombardament. Ți-e frică să pătrunzi acolo. Ce se întâmplă cu stadionul acesta, de care spunea domnul Robu că l-a proiectat să aibă 15.000 locuri, și dumneavoastră l-ați redus la 9.000? Se va face? În cât timp?

— Domnul Robu a visat la foarte multe lucruri. Doar că nu s-au transpus în realitate. Prefer să fiu mai realist și să se întâmple ceva. De aceea, când am văzut costurile acestui stadion, care nu are niciun fel de finanțare decât locală, a trebuit să iau o decizie. Chiar și în forma actuală, el va costa în jur de 90 de milioane de lei. Aceștia nu sunt bani care pică din cer. Totuși, am spus că ne vom asuma obiectivul, e limpede. Dacă ne uităm la meciurile lui Poli, și mă bucur că au mai început să și câștige!, observăm că nu sunt atâția oameni în tribune, chiar dacă este unul mare. Tocmai de aceea investim acum într-un stadion nou. Cred că 9.000 de locuri sunt deocamdată suficiente și bineînțeles că, în același timp, nu voi accepta ca proiectul stadionului mare, finanțat prin bugetul de stat, să zacă într-un sertar. Trebuie să meargă mai departe.

— Stadionul de 9.000 de locuri în cât timp va fi finalizat? Dacă ar promova anul viitor echipa de fotbal, ea nu ar avea unde să joace.

— Am lansat acum licitația pentru proiectul tehnic, plus execuția sa. Realist vorbind, cred că doi ani va dura. Vom încerca, în momentul în care găsim firma, să accelerăm ridicarea sa într-un timp mai scurt. Asta e și o chestie financiară. Poate găsim și pentru acest stadion o finanțare. Eu înțeleg frustrarea că de zece ani nu s-a mai investit în infrastructura sportivă. Dar eu nici nu am promis, nici nu am putut să promit că într-un an de zile le fac pe toate și, astfel, va fi construit, peste noapte, un stadion în Timișoara. Ci mi-am asumat că, în primul meu mandat, voi face pași către acest stadion, și iată că m-am ținut de cuvânt. În 2023, sau cel târziu la începutul lui 2024, vom avea acest stadion. Din păcate, am urmărit destule proiecte dificile din partea primăriei ca să mai fiu prea optimist. Dar sigur e că vrem să investim și în altele. Au pornit lucrările și pentru această mică bază sportivă pe strada Rădulescu. Acolo va fi o finanțare prin CNI. Va fi formată dintr-un teren, unde va avea acces toată lumea. Cu diverse echipe vom încheia contracte de folosință. Scopul este ca și pe partea de infrastructură mică să refacem mai multe stadioane.

— În interviul pe care mi l-ați acordat în urmă cu an, când erați în campanie electorală, ați promis că veți construi un spital municipal de la zero. În România se vorbește mereu de reabilitarea unor spitale vechi. Sunt spitale care nu mai are sens să fie refăcute. Sunt pline cu bacterii. Există o speranță să începeți, curând, construirea lui? Și cu ce bani?

— Există o speranță. Din păcate, PNRR vine un pic prea devreme pentru noi, pentru că poți finanța doar proiecte destul de mature. De aceea, noi sperăm să finanțăm măcar maternitatea cea nouă cu acești bani. În momentul în care vom avea finanțarea, putem să pornim imediat treaba. Și ministrul Cristian Ghinea a dat atunci asigurări că poate să intre pe finanțare PNRR. Eu sper foarte mult că și noul guvern își va asuma acest obiectiv. Dar vreau să zic că va merge pentru că avem un proiect matur. Pentru că la PNRR sunt doar proiecte unde trebuie cheltuiți banii foarte repede.

Spitalul Municipal va dura mai mult, dar nu am renunțat la idee. Ba dimpotrivă.

— Sperați să-l finalizați în următorii trei ani de mandat?

— Nu. Nu e posibil. Dar vrem să-l începem. În continuare, noi îl planificăm în nordul orașului, tocmai pentru că acum facem o strategie de dezvoltare ca să definim ce funcțiuni vor fi și unde. Va fi, să zicem așa, în sudul acestei zone de nord. Acolo vrem și o zonă de agrement, cu o mică pădure nouă în jur. În același timp, am început discuțiile cu niște parteneri privați. Am ajuns la concluzia că, cel mai probabil, acest proiect va costa în jur de 500 milioane de euro. Acest proiect va fi realizabil doar cu un partener privat, având la bază un parteneriat public-privat care, probabil, timp de 20­-30 de ani își va asuma administrarea lui împreună cu o bancă de investiții.

— Vă amintesc că astfel de parteneriate nu au prea prins la noi.  

— Știu, iar asta se întâmplă și pentru că legea nu e prea favorabilă. Suntem conștienți de asta. Suntem în discuții cu o instituție internațională mare, care se ocupă cu astfel de structurări de proiecte și care ne va finanța o parte din studiul de prefezabilitate. Aici, în primărie, nu există oameni care să știe cum se construiește un spital municipal de la zero. Trebuie să atragem consultanță de top. Cu acest studiu de prefezabilitate vom pune la punct costurile, un time-line, adică niște termene.

— Suma pare uriașă. O jumătate de miliard de euro! Nu-mi dau seama cum ați putea face rost de o finanțare atât de mare. De ce nu v-ați gândit la un spital ceva mai mic?

— Exact pentru asta vom face studiul. Ideea este să închidem secțiile care acum sunt răspândite peste tot în oraș. Dacă îl facem prea mic, nu am câștiga mare lucru. Calculul trebuie făcut astfel încât să vedem și ce economisim dacă închidem celelalte secții de la Clinicile Mari.

— Sunteți liderul filialei Timiș a USR. Nu e o situație prea bună pentru dumneavoastră. E o poziție ingrată pentru USR, acum, când nu mai e la guvernare. E limpede că nu mai aveți susținerea miniștrilor Ghinea, Barna etc. Au venit alții, cu care nu aveți relații prea bune. Lumea știe de contrele pe care le-ați avut cu Alin Nica sau cu Sorin Grindeanu. Vă mai bazați pe ajutorul Guvernului? Aveți speranța că nu vă vor abandona proiectele, mai ales că unii dintre ei vor fi contracandidații dumneavoastră la fotoliul de primar! Se vorbește că Alin Nica ar putea să candideze la primărie, la fel și Sorin Grindeanu.

— Nu cred că așa ar trebui privite lucrurile. Guvernul trebuie să se decidă. Vrea să aibă un război personal cu Dominic Fritz și cu cei din USR, sau vrea să facă ceva pentru orașul Timișoara? Să fiu sincer, eu mă aștept ca domnul Grindeanu, ca ministru al Transporturilor, să nu ducă, de acum, o luptă personală cu mine, ci să dovedească faptul că poate să fie un ministru bun și, în acest sens, îi urez mult succes în mandatul lui. Sper ca el să ne susțină să finalizăm centura de sud și să dăm drumul la centura de vest. Să facem pași pentru autostrada Timișoara – Moravița, către Serbia. Am avut o întâlnire chiar sâmbăta trecută cu domnul Grindeanu și, până acum, nu am sesizat că dânsul ar bloca Timișoara doar ca să-mi facă mie în ciudă. La fel, această așteptare o am și din parte colegilor din PNL. Dacă cineva va crede că poate să-și crească notorietatea sau popularitatea blocând proiectele lui Dominic Fritz, cred că se înșală. Timișorenii sunt deștepți.

Trebuie să o spunem foarte clar. Timișoara contribuie într-un mod foarte solid la bugetul statului. Aici nu vorbim de pomană. Aici nu vorbim că eu aș merge la București să cerșesc bani pentru oraș. Vorbim că este foarte normal să mă deplasez oricând e nevoie la București pentru a lupta pentru Timișoara.