Capcanele discuţiilor despre certificatul verde. Două exemple de la Timişoara

879

Discuțiile, scrierile, comentariile pe seama certificatului verde par a fi fără de sfârșit în lumea românească, cu precădere între hotarele țării. Din cea mai submisivă populație pe vremea comuniștilor, de unde ni s-a tras comparația cu mămăliga care nu explodează, ne-am transformat în cei mai mari apărători ai drepturilor omului, mai ales când este vorba de vaccinarea anti-Covid.

Drepturile românilor ar fi, pasămite, încălcate prin măsurile  autorităților de la București menite să restrângă numărul persoanelor nevaccinate.  Încercarea bâlbâită și ezitantă, cu valențe ipocrite,  a guvernanţilor actuali de a impune așa-numitul ”certificat verde”, după modelul țărilor europene civilizate, a stârnit valuri de indignare printre românii liberi de știință, dar focoși în exprimare. Zilnic apar luări de poziție, mai grosolane sau mai diafane, mai lucide ori mai perfide, cu “îngrădirea drepturilor şi libertăţilor” fie pe Facebookul personal (acolo, treacă meargă…) fie în toată mass-media cu difuzare națională.

Folosind un limbaj tehnic, specializat, cu numeroase trimiteri la texte de lege, chiar la diferite convenții internaționale (nepotrivit, în opinia mea, când te adresezi publicului larg), un cunoscut universitar timişorean poartă de ceva timp o subtilă, aparent, campanie   de apărare a drepturilor lezate a celor care refuză vaccinarea anti-Covid. Mă voi referi pe scurt, cu doar un exemplu din ultimul foarte lung articol al Domniei Sale în care susţine, cu tot felul de argumente şi trimiteri la texte juridice, că acest certificat verde este plin de ”capcane” care ar afecta ”exercițiul drepturilor și al libertăților fundamentale” ale românilor care refuză vaccinarea. Sunt invocate ”riscuri social-economice”, ar fi amenințat ”dreptul la muncă” sau dreptul la ” asistență medicală obligatorie”!

Nici mai mult, nici mai puțin, ”particularii” antivacciniști ar fi lipsiți de ”exercițiul acelor drepturi prin care ei își asigură supraviețuirea”!!!  Este apărat de certificatul verde ”cel care preferă să muncească, să studieze sau să-și achiziționeze cele necesare „de acasă” ”, adică cel care  nu poate fi obligat să dețină un certificat verde. Iată și argumentul faptic (aparent, pentru că este o realitate imposibilă!), dincolo de cele ”constituționale”:  ”un astfel de cetățean a ales o viață izolată în locul unei vieți publice, asumându-și toate riscurile aferente statutului asumat, dar încetând totodată să mai fie un pericol pentru semenii săi, prin însăși absența sa din spațiile publice”.  Prin urmare, ”autorităților publice nu le este îngăduit nici să-l pedepsească și nici să-l judece pe un astfel de cetățean pentru alegerea pe care el a făcut-o”! Păi de ce nu le este permis? Autorul articolului, constituționalist reputat, dar și renumit avocat, își încheie lunga pledoarie, demascatoare de capcane induse de certificatul verde, invocând   articolul 26 alin. (2) din Constituția României care  ”stabilește ritos” faptul că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

Nici măcar nu trebuie să invoc eu, simplu medic, alte articole din constituția lui Antonie Iorgovan, pentru că cel sus-menționat arată limpede tocmai de ce este nevoie de certificat verde. Am văzut cu toții, în această toamnă unică prin dramatismul ei, cât erau de pline spitalele cu pacienți români nevaccinați, bolnavi de Covid, în dauna celor vaccinați, suferinzi de alte boli. Au fost situații la limita dramatismului, când pacienții dintr-un  spital de ortopedie din capitală au fost evacuați în plină noapte. Situație anormală, dar explicabilă, pentru că infecția cu SarsCov2 evoluează rapid, imprevizibil și are o rată imensă de transmitere. Nu au fost astfel ”încălcate drepturile și libertățile”, potrivit ”Constituției”, acestor pacienți suferinzi de alte boli, ale acestor ”persoane fizice”,  prin faptul că accesul în spital, “dreptul la sănătate” le-a fost îngreunat, împiedecat de către bolnavii de Covid, în majoritate zdrobitoare nevaccinaţi??? Chiar bolnavii grav de Covid nevaccinaţi şi-au ”încălcat” unii altora dreptul la sănătate, prin imposibilitatea de a beneficia cu toţii de un pat la terapie intensivă!

Experienţa ţărilor cu rată de vaccinare antiCovid mare a demonstrat clar că nu s-a mai ajuns la suprasolicitarea secţiilor de terapie intensivă din cauza persoanelor vaccinate!!

Să nu mai spunem că în România nici locuri de veci nu au mai fost în anumite cimitire. Acolo au ajuns “persoane fizice” decedate, nu? Ce ar avea de spus “Constituţia”,  prin glasul experţilor, legat de numărul morților de Covid nevaccinați, versus vaccinați??? Faptul că nu se înţelege ce înseamnă o boală epidemică nouă, cu evoluţie de prea multe ori dramatică,  că nu se înţelege de către aceşti mari specialişti în toate cele libertăţi, dar, din păcate, mai puţin în medicină, importanţa vaccinării pentru o populaţie anume, pentru întregul mapamond, că nu se vede actualul context epidemiologic al României mă lasă perplex! Şi îmi este greu să înţeleg de ce nu sunt lăsați specialiştii epidemiologi, infecţionişti să rezolve chestiunea certificatului verde, cât or fi ei de “oarecare”, cum îi califică cu superioritate marele specialist, în altceva, inclusiv în a turna, de la Timişoara, puţină benzină ”telectuală” şi bineînţeles ”constituţională” pe focul ce arde, aparent mocnit, la Bucureşti.

Iată şi o mostră de beţie de cuvinte, de comparare nu a merelor cu perele, ci cu dovlecii, prin comentarea “academică”, matematică, geologică, filozofică şi juridică a unor fapte şi fenomene medicale: “Practic, aceste epidemii pot fi prognozate cu aceeași acuratețe cu care poate fi anticipată producerea unui cutremur, într-o zona care nu are un istoric seismic relevant. Prin urmare, dacă o epidemie este un eveniment cu caracter excepțional (în cel mai juridic sens cu putință), atunci și măsurile restrictive de libertate trebuie să aibă același caracter excepțional. Din punct de vedere juridic, excepționalitatea implică temporalitatea, proporționalitatea și necesitatea.” Aşa o fi, ce poţi să mai zici, trebuie să te întorci la Marx şi Lenin, dacă vrei să înţelegi mai bine cum e cu ”necesitatea” în epidemiologie!!!

Apropos de cimitire, dacă părăsim agora (pseudo)dezbaterilor universitare și ne îndreptăm către sfânta biserică ortodoxă, la cel mai înalt nivel întâlnim   aceeaşi pledoarie pentru ”voința și libertatea de gândire a oamenilor, așa cum ea este stipulată în Constituția României”, pentru ”responsabilitatea fiecărui om asupra persoanei sale fizice”. Oamenii sunt chemaţi să respire în ”oaza de liniște” care este ”Sfânta Biserică”, spre deosebire de exemplul cu ”viața izolată”, din chichița avocățească şi constituţională prezentată mai sus. Aflăm şi vestea cea bună: ”Pentru sărbătorile de Crăciun, bisericile nu au fost limitate la un anumit număr de participanţi, bineînţeles că va fi această mască şi distanţa de care trebuie să ţinem cont. Nu vom face sub nicio formă discriminări.”

Adică și vaccinați și nevaccinați, mai mult, fără certificat verde. Legat de discuţia certificatului, tonul este categoric: ”Vă spun, de s-ar fi introdus certificatul Covid şi în biserică, nu s-ar fi respectat. Un preot nu poate să pună crucea în pieptul unui credincios să nu intre în biserică. Biserica nu este a preotului. S-ar fi declanşat o tulburare mare în ţară”. Nu am găsit niciunde, în recentele declaraţii ale înalt cârmuitorului bisericii ortodoxe bănăţene, cuvântul vaccinat, nici măcar certificat verde, deși nu cred că sunt blasfemice …

Mitropolitul Banatului laudă autoritățile actuale că ”merg pe formula de echilibru, să putem trăi în pace şi linişte sărbătorile.” Absolut corect, să ne amintim că, de la ateul Ion Iliescu încoace, tot liniște ni se propovăduiește! Să nu uităm, dacă tot suntem în preajma aniversării Revoluției de la Timișoara, cum au murit tinerii pe treptele Catedralei Mitropolitane, în fața porților închise  ale ”oazei de liniște”…

Discutarea “drepturilor şi libertăţilor constituţionale” când vorbim de certificatul verde, în fapt de vaccinarea anti-Covid, este o capcană. Boala gravă și moartea pot fi consecințele dramatice ale afirmațiilor celor care țes, conștient sau nu, cu bună credință sau fără de nicio credință, cu  ipocrizie sau doar din prostie,  adevărate capcane medicale în jurul certificatului verde, invocând capcane juridice și/sau liniștea bisericii acum, când fragilul Stat Român încearcă să apere derutata națiune de cumplita maladie Covid.

P.S. Citatele sunt preluate din articole citite în “Banatul Azi” în ultimele zile. 

10 COMENTARII

  1. Va dor argumentele juridice, nu-i asa? Porniti de la premisa ca cititorii sunt prosti, ca nu inteleg limbajul de specialitate al unui avocat… Aflati ca intelegem, inca foarte bine! Care sunt contraargumentele folosite de dv? Il jigniti pe dl Clipa, faceti uz de pseudo-argumente emotionale (dramatism, morti etc.), atacati subtil Biserica. Concluzia dv. este de-a dreptul hilara: fragilul stat roman ne protejeaza de cumplita maladie… Serios, cu cat va platesc sa debitati astfel de texte? V-as intreba eu:
    – cat este salariul unui medic, medic rezident, asistenta, infirmier pe perioada starii de alerta? Care sunt sumele cu care sunteti platiti dv, eroii din linia 1? (ca sa intelegem si noi de ce va convine sa se permanentizeze spectacolul acesta grotesc…)
    – care este mortalitatea Covid-19? CDC spune ca rata de supravietuire este 99,997% (0-19 ani), 99,98% (20-49), 99,95% (50-70), 99,5% (70+).
    – data fiind mortalitatea similara unei gripe obisnuite, care este urgenta aplicarii unui tratament genetic aflat in studiu (deci experimental) pentru cea mai mare parte a populatiei?
    – de ce nu se aplica tratament antiviral corespunzator in fazele incipiente ale bolii? Unde este ivermectina si arbidolul (cu care oamenii se trateaza acasa, cu succes, procurandu-si la negru medicamentele) N-ar strica sa cititi mai mult pe subiect https://www.imuno-medica.ro/cercetare-articole/COVID-19-Optiuni-terapeutice-pentru-fiecare-stadiu-al-bolii-18.
    – cine isi asuma efectele adverse ale tratamentului genetic experimental? Vorbiti cu nonsalanta de vaccinare si certificat verde, dar spuneti-ne si noua, la cine apelam cand, datorita inteparii, oamenii sufera AVC, infarct osos si alte tulburari? Nu mai departe de colega mea de birou, care are incredere in specialistii lu peste, care merge acum in strainatate sa isi faca analize (dupa ce a epuizat tara), ca a facut AVC si are migrene puternice zi de zi. Nimeni, nici un doctor nu ii poate explica ce are, insa ea, la 47 ani, se gandeste la moarte si la faptul ca va avea un fiu orfan. Ce ii spuneti colegei mele, stimate domnule doctor? Ce ii spune statul fragil, care doar i-a vrut binele, cu vaccinul sigur si eficient…
    – de ce nu spuneti pacientilor de faptul ca trebuie sa isi intareasca imunitatea, prin mancare sanatoasa, activitate sportiva, odihna, viata sufleteasca ingrijita? Stiti foarte bine ca stresul blocheaza sistemul imunitar, insa suflati in goarna Digi, cu solutia salvatoare – vaccinul.
    – de ipocrizie si crima ar trebui sa fie acuzati politicienii corupti, massmedia corupta si, nu in ultimul rand, corpul medical corupt (multi, nu toti), care pentru 30 de arginti in plus la salariu, a uitat primul principiu al juramantului lui Hipocrate.

    Domnul Clipa spune lucruri adevarate, iar oamenii cinstiti il cred si il inteleg. Numai mintile strambe nu sunt capabile sa vada drept realitatea. Sa nu va amagiti: adevarul se impune prin el insusi. Si suntem multi in tara aceasta binecuvantata care il primim si il imbratisam.

    • Din păcate țara nu este binecuvântată.
      Sau poate a binecuvântat-o Iliescu și nu știu.
      O țară care omoară în ziua de Crăciun nu poate fi binecuvântată.

  2. … „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Pai ce drepturi incalca, bai desteptule?! Cand vaccinatii sunt cu mai multe drepturi, sunt „liberi”. Invoci Constitutia si ulterior critici pe cei care o invoca… CAT de ipocrit sa fii?!

  3. Dl doctor, nu era mai simplu sa afisati o situatie cu persoanele afectate grav de covid, pe virsta si stare de sanatate? Ca sa nu orbecaim pe surse… Poate din istoric, prin statistica, am fi directionat campania de vaccinare catre un segment anume a populatiei, segment care, probabil, populeaza sectiile de ATI. Evident cu precizarea ca si restul sint bine veniti la vaccinare pentru ca pot exista si victime asa zise colaterale (vezi istoric/statistica). Intreb, nu zadarnicesc lupta impotriva pandemiei… Stiti dl doctor, sforaielile pe ton afectat nu mai tin, in era informatiei cunoastem veniturile globale astronomice de departe mai mari decit a doctorilor din „tarile civilizate”, dar cu servicii mult mai slabe. Nu mai bine discutam de cum sa dam cu mopul in spital sa nu ne mai infectam de bacterii? Apropo, precizarea „tari civilizate” e ofensator, inseamna ca sintem o natie necivilizata cu d-voastra exponent/crema/elita.

    • Din această cauză am spus că doar profesioniștii pot lua măsuri adecvate.
      În pandemie nu poți să obții rezultate vaccinând doar segmentele de populație vulnerabile.
      Problema mopului este problema întregii țări.
      Doar că trebuie să începem cu Parlamentul și apoi să ajungem la spitale sau școli.
      Înainte de a scrie, încercați să gândiți și să vedeți de unde vine răul.

  4. Pe scurt: pandemia este o problemă medicală, nu una constituțională.
    Prin urmare cei mai în măsură să hotărască ce este mai bine sunt medicii, nu politicienii sau juriștii.
    Toate acuzațiile sunt nefondate. Domnul Clipa comentează, poate, pentru a-și aduna clienți pentru viitoare procese în care nevaccinații vor cere despăgubiri pentru că le-au fost încălcate niște drepturi.
    Este timpul să ne trezim și să acceptăm că nu mai există Cântarea României și să avem încredere în profesioniști. Trebuie să înțelegeți că în acest caz profesioniștii sunt medicii.
    Despre cât este de permisivă Biserica Ortodoxă față de măsurile luate împotriva COVID nu vreau să discut pentru că se vede cu ochiul liber.
    Dacă vrem să ajungem să fim respectați și admirați în lume ar tebui să începem cu modificarea Constituției.
    Constituția a fost opera lui Antonie Iorgovan sub îndrumarea și cu aprobarea FSN și a lui Ion Iliescu.
    Cei trecuți de 60 de ani își amintesc și cum a ajuns parlamentar independent și cum a funcționat CPUN-ul.
    Nu fiți ipocriți invocând o Constituție proastă, la fel de proastă ca și Curtea Constituțională și modul de desemnare al judecătorilor.
    Și nu în ultimul rând: dorim reforme făcute de forțele de stânga ?
    Nu ne-am săturat de stânga ? Atunci ne merităm soarta și disprețul Europei precum și locul pe care îl ocupăm în statisticile privind pandemia.

  5. „Fricoşii nu moştenesc împărăţia lui Dumnezeu” spune Sfântul Apostol Pavel.
    „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată.” – Nicolae Steinhardt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.