5.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 decembrie 2024

O universitate timișoreană spune ,,stop” unui flagel de mari proporții! FOTO-VIDEO

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, ca instituție profund implicată în educația dar și în soarta generală a tinerilor, a gândit un eveniment cu multiple valențe sociale, menit a fi un semnal de alarmă dar și de conștientizare.

Rectorul Cosmin Popescu crede că Universitatea, cu întregul corp didactic, este responsabilă, integrată și dedicată studenților pe care îi formează pentru viață, ca specialiști. Și de aici a pornit lupta pe care și-o asumă cu un flagel a lumii contemporane: traficul de persoane si consumul de droguri.

Se credea până recent că fenomenele de trafic sunt neînsemnate aici în partea noastră de țară. Dar realitatea crudă arată că activitatea traficanților este la limita de a scăpa de sub control. Traficul de orice fel duce la vieți ruinate și victime inocente, care, cu mare greutate, se mai pot reabilita.

Mecanismul de globalizare a relațiilor interumane în contextul schimbărilor majore, pune România în situația specială de a fi față în față cu un fenomen pe cât de nociv pe atât de greu de ținut sub control.

Dimensiunea tragediilor pe care traficul de persoane și consumul de droguri le aduc, durerea și greutațile inimaginabile cu care se confruntă persoanele care ajung victimele acestor traficanți de sclavi ai nepăsării generale sunt Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, ca instituție profund implicată în educația dar și soarta generală a tinerilor a gândit un eveniment cu multiple valențe sociale ce se dorește a fi un semnal de alarmă dar și de conștientizare.

„Vorbim de două fenomene extrem de grave: traficul și consumul de droguri și traficul de persoane. Au efecte în primul rând asupra tinerilor și afectează pe termen lung viața acestor oameni. Vorbim de două flageluri care nu au ocolit țara noastră. IPJ Timiș rămâne una dintre forțele de combatere a infracționalității la nivel județean. IPJ Timiș abordează fenomenul traficului de droguri din perspectiva prevenirii și combaterii. E mai ușor și mai ieftin să previi, dar mai greu și costisitor să combați. Rugămintea mea este ca să rămâneți și să fiți alături de noi în fenomenul prevenirii traficului și consumului de droguri. Se poate face cu ajutorul acestor genuri de programe, cum este și acesta desfășurat de USAMVB Timișoara. De aceea îi mulțumesc profesorului univ. dr. Cosmin Popescu, rectorul instituției. Un sfat pentru studenți: Dragi studenți, fiți mesagerii noștri pe mai departe pentru a reuși să prevenim consumul și traficul de droguri în rândul colegilor sau cunoștințelor. Vă îndemnăm să stați departe de aceste două flagele: traficul de persoane și traficul de droguri, care aduc mari suferințe. Suntem partenerii dumneavoastră, suntem aici pentru dumneavoastră și rămânem prietenii dumneavoastră și împreună să reușim să facem o societate mai bună” a făcut un apel de suflet inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Alin Petecel.

„Traficul de persoane înseamnă o violare a drepturilor omului, o atingere adusă integrității umane. Vorbim de traficul forței de muncă, a persoanelor implicate în cerșetorie, a traficului de stupefiante. Vorbim și de lupta noastră și a celorlalte instituții abilitate pentru combaterea aceste fenomene. ITPF Timișoara are misiunea de a securiza frontiera externă a Uniunii Europene pe o porțiune de peste 550 de km. Din nefericire, România se află pe o rută a migrației ilegale pe calea Balcanilor de Vest, care s-a activat foarte mult începând cu anul 2015. Datele pe care le avem arată că fenomenul este într-o creștere îngrijorătoare. Numai activitățile de prevenire a trecerii frauduloase a frontierei depășește 74.000 de persoane în 2021. Este o creștere de peste 110% față de 2020. Cifrele sunt îngrijorătoare. Este vorba de persoane care cer o formă de protecție și sunt cazate în centrele de azilanți, unde sunt asistate. Un număr mare dintre aceste persoane îl reprezintă femeile și copiii. Avem abilitățile conferite de lege pentru a combate traficul de persoane, a traficului de migranți. Există acei indivizi care fac rău acestor oameni și le solicită bani promițându-le că îi duc în occident. La nivelul UE, se preconizează că traficul de migranți însumează 30 de miliarde de euro într-un an. Infracțiunile pe care le săvârșesc traficanții pun în pericol grav viața migranților” explică situația inspectorul șef, Giurea Tiberiu de la Poliția de Frontieră Timișoara.

Participanții la evenimentul-semnal au promis că vor intesifica realțiile de colaborare pentru a reduce sau chiar stârpi aceste fapte antiumane.vidente.

Acestea sunt fenomene care fac tot mai multe victime în Banat și în România şi pentru combaterea cărora instituţiile abilitate depun eforturi susţinute. Cu toate acestea, numărul celor care cad în plasa traficanţilor este într-o continuă creştere. Evenimentul a adus lângă Universitate toate instituțiile ce pot lupta sau măcar ajuta la diminuarea faptelor ilegale. Întâlnireaa a început în Aula Magna a USAMVB Timișoara, din calea Aradului 119 unde directorii instituțiilor partenere au stat față în față cu studenții pentru a dezbate tema traficului de persoane şi a traficului de droguri.

Profesorul Cosmin Popescu a deschis discuțiile făcând un apel la solidarizare a celor ce pot ajuta.

Cu acest prilej a fost prezentat și filmul despre soarta unei astfel de victime ce a reușit să se destăinuie despre iadul din care a evadat.

La acest eveniment s-au alăturat reprezentanţii următoarelor instituţii: Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara, Agenția Națională Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timișoara, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timiș, Serviciul de Telecomunicații Speciale – Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș.

În același timp pe platoul din fața rectoratului specialiștii instituțiilor participante la eveniment și-au prezentat tehnicile de combatere a traficului de persoane și de droguri. Au stat de vorbă cu tinerii curioși, au dat sfaturi, au împărțit pliante.

1 COMENTARIU

  1. Activitatea va fi trecută de recordul Cosmin Alin Popescu în fisa sa de autoevaluare? Se emit diplome pentru organizatori? Rectorul Cosmin Alin Popescu folosește instituțiile Statului pentru activități în fișa personală de evaluare anuală? Hm!

    Președintele de Senat universitar al USAMVBT este un plagiator dovedit din 2012 prin hotărâre a Comisiei Naționale de Etică, prof.Gh. Dărăbuș. Există speranțe ca USAMVBT să spună stop flagelului plagiatorilor în conducerea universitară? Hm! D-l Florin Roman și-a dat demisia. Universitarii ce mai așteaptă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Accident cu nouă victime! Trei autovehicule au fost implicate

Un accident a avut loc vineri seară pe centura Aradului. Un microbuz de transport persoane, o autoutilitară și o mașină s-au izbit.  ”În urma accidentului...

Un cap de tractor, mistuit de flăcări, pe Calea Aradului

Cabina unui autocamion a luat foc vineri în Calea Aradului, în timp ce se deplasa pe drum. La incendiu au intervenit patru mașini de...

Citește și :