0.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Cresc pensiile si unele salarii începând cu anul viitor

Nu este clar când va fi adoptat bugetul pe 2022, dar avem câteva date cu privire la acesta, dintr-un document al Ministerului Finanțelor (scrisoarea cadru) , plus din unele declarații ale celui care conduce instituția – Adrian Câciu . Conform acelui document, se pare că vor merge pe estimările realizate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză recent publicate.

Pe ce date economice se va baza

Conform documentului respectiv, bugetul pe 2022 se va baza pe o creștere economică de 4,6% și un PIB nominal de 1.317 miliarde lei.

Inflația pentru finalul anului – estimată la 4,7%, iar media anuală de 6,5%.

Rata șomajului: 2,9%

Cursul de schimb mediu: 4,98 lei/euro (deci în 2022 la un moment dat va depăși 5 lei/euro).

Deficit bugetar: 5,84% din PIB

Ce va fi prins în bugetul pe 2022

Salariul minim brut 2022 : 2.550 lei (care va aduce bani la buget)

Punctul de amendă va fi înghețat în continuare, cel mai probabil (vom afla cu certitudine din ordonanța punte).

Bugetarii vor primi vouchere de vacanță .

Punctul de pensie va crește cu 10%, la 1.586 lei/ Indemnizația socială pentru pensionari – 1.000 lei.

Anexa 7/03 va dispărea, chiar actualul ministru Adrian Câciu declara recent că a fost o anomalie .

Se vor stabili, în bugetul pe 2022, limite de cheltuieli pentru cheltuieli de personal, cheltuieli pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe postaderare, cheltuieli pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe postaderare aferente cadrului financiar 2014-2020, cheltuieli pentru împrumuturi, pentru rambursări de credite.

Practic, la elaborarea proiectului de buget pe 2022 se pot efectua redistribuiri cu excepția: majorării cheltuielilor de personal, diminuării sumelor pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 și diminuării sumelor de la rambursări de credite cu încadrarea în limita totală de cheltuială aprobată.

Conform sursei citate, Guvernul are obligația de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilităţii macroeconomice, de a utiliza fondurile publice pentru a fi ţintite şi atent directionate în principal pentru stimularea investiţiilor în economie şi finanţarea măsurilor în planul sănătăţii publice, tranziția verde si digitalizarea, să limiteze creşterea cheltuielilor bugetare permanente precum și necesitatea respectării recomandării Comisiei Europene stabilită în cadrul procedurii de deficit excesiv declanşată pentru România.

În domeniul feroviar bugetul de proiecte reprezintă 2,8 miliarde lei, potrivit lui Câciu, care afirma recent că i se pare că este foarte mic.

Potrivit declarațiilor sale, lista de proiecte cuprinde, printre altele:

• Lucrările de reabilitare pentru poduri la sucursala Căi Ferate Timișoara, Brașov, Iași, București
• Modernizare de trecere la nivel cu calea ferată
• Modernizarea a 47 de stații de cale ferată din România
• Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria.

În legea bugetului de stat, investițiile publice ar urma să cumuleze 7% din PIB .

Potrivit ministrului Finanțelor, axarea acestui buget este pe cel puțin două componente:

1. Proiecte mature, nu neapărat să mergem pe angajament, ci pe ceea ce este pe execuție. “Când am prins prioritățile strategice în Guvern pe investiții, cam 80% sunt proiecte mature”.

2. Proiectele care pot fi decontate din PNRR vor avea o prioritate.

Conform declarațiilor sale recente, nu vor fi prevăzute noi taxe .
Proiectul de buget pentru 2022 nu este încă gata, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, fiind așteptat luni la ședința Coaliției unde să prezinte o primă formă. Chiar dacă liderii PSD și PNL susțin că legea poate fi aprobată până la finalul anului, cel mai probabil însă bugetul va trece de parlament abia în ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :