Tragedie în Constanța, unde un copil de 6 ani a fost ucis de câini. Băiatul din comuna Cotul Văii a fost mușcat de câini, iar atacul a fost fatal. Ajunși în zonă, medicii SMURD au încercat să îl salvez, dar nu au mai putut face nimic pentru viata copilului.
Incidentul s-a produs luni, în localitatea Cotul Văii. La fața locului au intervenit echipaje de la SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Constanța. Echipajele medicale au găsit un copil în vârstă de 6 ani, cu multiple mușcături provenite de la câini. Copilul era inconștient în momentul în care echipajele au ajuns în comuna constănțeană.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii deplasați la fața locului au constatat că copilul a fost mușcat de un câine fără stăpân. „Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește”, susțin polițiștii.
Aceștia au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.