Acțiune caritabilă a echipei „Croșetăm povești și poduri”, la finalul proiectului „Podul de Poveste” FOTO

157

Proiectul de înfrumusețare a Parcului Uzinei de Apă din Timișoara „Podul de Poveste” se încheie în această lună cu o acțiune caritabilă, în beneficiul copiilor și al comunității. Dorind să aducă și mai multă bucurie în această perioadă anterioară sărbătorilor de iarnă, echipa „Podului de Poveste” roagă membrii comunității timișorene să contribuie la colectarea de jucării, dulciuri sau haine.

Acestea pot fi lăsate în sacoșele colorate prinse cu grijă pe balustrade, iar astfel copiii din Timișoara care trec pe podul din Parcul Uzinei de Apă pot beneficia de ele. „Vă amintiți senzația din copilărie când găseați ceva întâmplător, ceva ce puteați lua acasă? Câtă bucurie genera această descoperire? Câtă veselie și entuziasm? Era o întâlnire cu magia Universului, care a pregătit ceva frumos pentru voi…. Ei bine, săculeții vă așteaptă toată luna decembrie la Podul de Poveste, pentru a-i umple cu cadouri și a face, astfel, surprize celor mici”, transmite în apelul ei către comunitate inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, artista Livia Mateiaș.

Ea se va afla la Podul de Poveste în ajun de Sfântul Nicolae, duminică, 5 decembrie, începând cu ora 13. Acum, în luna decembrie, proiectul „Podul de Poveste” ajuns la final urmează să fie predat mai departe comunității, drept „o experiență unică” ce va continua în mod sigur și de acum încolo în aceeași direcție, de reutilizare creativă, de alegere a unui stil de viață sănătos și de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii. „Împreună am reușit să creștem comunitatea «Croșetăm povești și poduri» la un număr de peste 600 de persoane care ne urmăresc și care s-au implicat în activitățile noastre. Mulțumim voluntarilor, participanților, organizatorilor și finanțatorilor pentru oportunitatea de a aduce mai multă frumusețe și armonie în Parcul Uzinei de Apă.

Ca rezultate ale proiectului menționăm că am curățat, vopsit și croșetat podul, transformându-l astfel în Podul de Poveste, un loc în care magia poate să apară când nu te aștepți”, mai spune artistul vizual Livia Mateiaș. Proiectul „Podul de Poveste” a debutat în luna iulie 2021 în Parcul Uzinei de Apă din inițiativa echipei creative „Croșetăm povești și poduri” și cu finanțare prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Timișoara”. Pe parcursul a peste cinci luni, artiști și oameni creativi din sectorul cultural, alături de numeroși voluntari inimoși, s-au întâlnit în mod constant în Parcul Uzinei, la podul pietonal, unde au croșetat „haine” colorate cu care au „îmbrăcat” barele și traversele metalice, după ce mai înainte le-au curățat de rugină și le-au vopsit. Ei au mai „îmbrăcat” cu materiale textile reciclabile cei doi copaci, o salcie și un nuc, ce străjuiesc la picioarele podului. Totodată, în cadrul proiectului au mai avut loc ateliere de pictură, croșetat, fotografie, ukulele, întâlniri de autocunoaștere și dezvoltare personală, întâlniri dedicate mișcării și meditației Qigong.

Cu același prilej, au fost croșetați peste 350 de metri de benzi colorate, iar aproximativ 200 de persoane au deprins această plăcută îndeletnicire. Parcul Uzinei este un spațiu public comun, ce deservește o zonă rezidențială vastă și este folosit adesea ca reper pentru această parte a Timișoarei. Aici este loc de întâlnire pentru sportivi, pescari, părinți, copii și bunici.

Proiectul „Podul de Poveste” a lăsat ca moștenire un spațiu mai colorat și mai prietenos, a contribuit la coagularea comunității în jurul Parcului Uzinei de Apă din municipiul de pe Bega și la implicarea acesteia în activități creative, astfel încât să se creeze o conexiune între cele două maluri ale râului ce traversează Orașul Florilor.

Nicole Patricia Ștefan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.