Noi restricții de circulație intră în vigoare începând de astăzi în sensiul giratoriu de la AEM, în Piața Gheorghe Domășneanu.
Primăria Timișoara anunță că restricțiile vor fi în vigoare în perioada 6 – 18 decembrie, interval în care va fi realizat racordul dintre magistrala de apă de pe strada C-tin Prezan cu rețeaua din sens. Este vizat tronsonul de la intrarea în Piața Gheorghe Domășneanu dinspre strada Mareșal Constantin Prezan, respectiv benzile exterioare girației.
Antreprenorul va realiza o subtraversare pentru a monta magistrala fără a tăia liniile de tramvai. Procesul implică echipament specializat și poate include multiple necunoscute până când sunt finalizate excavările, transmite municipalitatea.
Ulterior, se va lucra și pe benzile interioare ale sensului giratoriu, care, însă, vor rămâne închise traficului o perioadă mai îndelungată de timp.