1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Medic, despre iminența valului 5 al pandemiei: „Numai o minune ne mai poate salva”

Valul cinci al pandemiei pare iminent și va găsi România cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană. Chiar dacă în ultima perioadă a scăzut numărul zilnic al infectărilor, rămâne ridicat numărul deceselor și cel al pacienților internați la Terapie Intensivă.

Medicul Bogdan Barbu își vizitează pacienții din secția de terapie intensivă COVID de la Spitalul Universitar București.

„Dânsul a venit într-o stare foarte gravă. Avea plămânii afectați în proporție de 75 la sută. A avut nevoie de ventilație non-invazivă”, ne explică medicul cazul pacientului care se simte mai bine.

Bărbatul, tânăr, este în terapie intensivă de două săptămâni. Conectat la oxigen.

„Nu m-am vaccinat. Ce să zic? Tot am umblat pe unde am umblat. Am zis că scap așa, dar nu iese. Ce-am pățit și prin ce am putut să trec, nu doresc nici la…. Toți care zic că nu se ia de ei, aşa am zis şi eu şi mi-a trecut glonţul pe la cap”, mărturisește pacientul.

Şi soţia lui s-a infectat, dar a făcut vaccinul şi duce boala pe picioare, acasă.

„Stând la domiciliu, de la o zi la alta mă simțeam mai rău, mai rău, am stat, am stat, până nu am mai putut să stau în picioare”, povestește pacientul.

Ce au în comun pacienții din terapie intensivă
Carmen tot de două săptămâni este internată la terapie intensivă. Are 52 de ani. Şi ea este conectată la oxigen.

„Am venit rău și acum mă simt mult mai bine. Foarte amețită, foarte slăbită. Încerc să lupt și să fiu pozitivă, contează mult”, spune femeia. Recunoaște că nu e vaccinată. „Nu am reușit”, explică ea.

Într-un alt salon, o pacientă de 67 de ani aşteaptă veşti bune de la medicii care o îngrijesc. Şi ea, şi fiica sa au făcut COVID. Spune că niciun membru al familiei nu s-a vaccinat. „Celor care le e teamă niciodată să nu le fie teamă de vaccin, niciodată”, este acum sfatul femeii. Trebuie să stea în continuare cu masca de oxigen, pentru că își simte respirația foarte grea.

Ioana are 68 de ani. Şi ea, tot nevaccinată. Din fericire, a depășit perioada critică.

„Doamna e un caz fericit al nostru. A venit într-o stare destul de gravă”, spune medicul Bogdan Barbu.

„N-am fost vaccinată, eu și cu nepoțica, în rest toată familia mea e vaccinată. Urma să ne vaccinăm și uite că s-a întâmplat necazul”, spune doamna.

„Când am venit eu, dânsa vorbea, era cooperantă, pe urmă i s-a făcut rău””
Se află în salon cu doi pacienţi intubaţi. „M-a afectat foarte mult, ce e drept, mai ales că doamna e mai tânără și are și un copil de 19 ani. Pe dânsul nu-l cunosc, dar dânsa, când am venit eu, vorbea, era cooperantă și i s-a făcut rău pe urmă”, povestește pacienta.

La secţia de terapie intensivă a Spitalului Universitar sunt 45 de astfel de poveşti. 45 de familii care asteaptă acasă veşti despre mamele, bunicii sau copiii lor. Fiecare pacient are suferinţa şi speranţa lui. Au însă în comun faptul că le-a fost teamă să se vaccineze.

„Nu ne e ușor nici nouă să vedem atâta suferință în jurul nostru, dar încercăm să-i ajutăm cât putem de mult. Pe foarte mulți am reușit să-i salvăm, dar e la fel de trist că pe foarte mulți dintre ei n-am reușit, pentru că leziunile pulmonare erau atât de grave, încât n-au mai avut practic cu ce să respire, n-au mai avut plămâni viabili care să asigure schimburile gazoase. Dar mergem înainte și fiecare viață pe care noi o salvăm înseamnă foarte mult pentru noi și cu asta ne hrănim și asta ne dă putere să mergem mai departe”, spune Bogdan Barbu, medic de terapie intensivă la Spitalul Universitar.

Din cei 45 de pacienți pe care îi are în secție, trei sferturi sunt intubați. „Din păcate, pacienții intubați au mortalitate foarte mare”, spune medicul.

„Nu cred în boală, nu cred în vaccin, nu poartă masca”
Specialiștii deja vorbesc de valul cinci al pandemiei, însă valul patru nu este încheiat. Sunt peste 1.000 de pacienți la ATI, în toată țara, iar la Spitalul Universitar București toate cele 45 de paturi sunt ocupate.

„Există riscul ca acest val să ne prindă din urmă și să ne prindă la fel, cu locurile ocupate, ceea ce ar fi o situație foarte grea pentru noi, să ne aglomerăm atât de mult”, spune Bogdan Barbu.

„Situația este așa cum este, destul de gravă, încercăm să facem ceea ce putem. Din păcate, ei sunt încă suspicioși și de-asta ajung aici, este foarte greu să le explici unele lucruri, nu cred în boală, nu cred în vaccin, nu poartă masca și de-asta se întâmplă ceea ce se întâmplă”, explică o asistentă de pe terapie intensivă.

Medicii se gândesc cu teamă la următorul val de îmbolnăviri. În secţiile lor situaţia este gravă şi acum.

„Atunci când se eliberează un loc, imediat este ocupat de alt pacient care așteaptă. Valurile au mers cu o gravitate din ce în ce mai severă, așadar ne așteptăm, locurile în ATI sunt limitate, iar formele grave de boală se înmulțesc”, spune Bogdan Barbu. „Dacă lumea realizează și se vaccinează, asta este singura soluție. Atât timp cât avem sub 40 la sută din populație vaccinată e foarte greu de crezut că putem evita valul 5, iar timpul este atât de scurt, încât numai o minune ne mai poate salva”, conchide medicul.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Mare parte din români sunt obezi sau supraponderali. O parte din aceștia nici nu observă riscurile la care se supun

Potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Chirurgie Bariatrică și Metabolică, 6 din 10 români sunt obezi sau supraponderali. De asemenea, un român...

Peste 10.000 de absolvenți de Medicină susțin duminică cel mai important examen din viața lor

Concursul de Rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii se va desfăşura în centrele universitare din Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi București şi va aduna...

Citește și :