Autorităţile de frontieră au descoperit 26 de migranţi care au încercat să iasă ilegal din România, ascunşi într-un camion încărcat cu frigidere, verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, în timp ce alţi zece cetăţeni străini au fost opriţi din drumul lor pe jos către ţara vecină.
Camionul în care se aflau migranţii era condus de un român, care transporta frigiderele în Italia.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 26 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 15 cetăţeni din India, opt din Afganistan şi trei din Pakistan, majoritatea solicitanţi de azil în România”, a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.
Ceilalţi migranţi au fost prinşi în zona localităţii Vărşand, la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră. Sunt zece persoane care mergeau pe jos spre graniţă, în urma verificărilor stabilindu-se că sunt din Afganistan şi aveau depuse acte prin care solicitau azil în ţara noastră.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.