-1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Un reputat profesor de drept acuză conducerea Universității de Vest că tolerează opiniile și polemicile extremiste!

Șeful Departamentului de Drept Administrativ, conferențiarul universitar Cristian Clipa, susține că la ,,UVT dacă nu ești de dreapta, riști să fii ostracizat”. El se referă la o postare a universitarului Vasile Popovici, care l-a atacat dur pe Emanuel Copilaș, cadru didactic la departamentul de Stiințe Politice al UVT. Popovici s-a întrebat ce caută un marxist în toată regula, precum Copilaș, într-o universitate precum cea păstorită de Marilen Pirtea. Polemica declanșată de Vasile Popovici a pornit de la un text despre muzicienii de succes ai Timișoarei, din anii 60-70, publicat de Copilaș, în care acesta din urmă a concluzionat că, după după ce-au părăsit România, majoritatea au devenit ,,boschetari” în Occident, acolo unde s-au stabilit forțat, în anii comunismului. Iată, mai jos, replica integrală a profesorul Clipa :

„Am inteles ca la UVT dacă nu ești ,,de dreapta”, riști sa fii ostracizat. Fiind cadru didactic la UVT, asum public ca sunt un om cu convingeri politice de stânga, pe alocuri chiar marxiste. No, acum aștept sa fiu atacat asa cum a fost un coleg de al meu de la Politice, pentru ca ar fi scris un articol (sau cam asa ceva) despre muzica rock în anii de dictatura a proletariatului. Fraților, dacă citim Legea nr. 1/2011 a educației naționale, vedem ca pluralismul ideologic, toleranta și libertatea de expresie la catedra sunt principii sacre. Iar derapajele de la aceste principii se pot solda cu acțiuni în justiție și cu tragerea la răspundere (civila si/sau penala) a celor care recurg la incitarea la ura sau la acte de violenta, inclusiv la hartuire laborala și atac la persoana”.

4 COMENTARII

  1. Domnul conferențiar Cristian Clipa nu pare să înțeleagă ce citește, de aici probabil și faptul că pierde procese pe bandă rulantă.
    Deși asta nu are vreo importanță decât pentru domnul Clipa, trebuie să dezmint aberația din postarea domnului conferențiar. Am spus-o, am scris-o și o repet și aici: nu mă consider om de dreapta. Sunt mai degrabă un liberal în sens larg, adică atașat unor valori care unele trec de stânga, altele de dreapta. Ce importanță are asta? Niciuna.
    In chestiunea cu domnul Emanuel Copilaș, marxismul lui asumat nu interesează pe nimeni nici el decât în măsura în care ideologia lui extremistă conduce la distorsionarea gravă a realității. Când vezi realitatea prin ochelari marxiști, ca domnul Copilaș și ca domnul Clipa (după cum asumă), iar aceasta duce la concluzii delirante, atunci apare o problemă și pe linie didactic-unversitară. Din simplul motiv că studenții învață niște aberații. Să afirmi, precum Copilaș, că membrii formației Phoenix au ajuns boschetari în Germania e nu numai fals, ci și grav ofensator. Să sugerezi, cum a făcut-o dl Copilaș, că Phoenix a beneficiat de suportul organelor comuniste și că e posibil ca trupa sa fi fost sprijinită să ajungă în Germania de Securitate, fără că dl Copilaș să aducă vreo probă în sensul ăsta, e iresponsabil. Sunt atâtea aberații în modul în care el Copilaș prezintă lucrurile, încât te întrebi ce fel de științe politice predă omul acesta.
    Cât despre avocatul cauzelor pierdute, nu.mai am nimic de spus.

  2. Wrong, domnule profesor Clipa!
    Nu contează orientarea politică a unui literat, ci contează să redea adevărul și nu o interpretare trunchiată a acestuia.
    Si mai contează ca un cadru didactic universitar să nu folosească titulaturi ofensatoare ca „boschetar”, când face referire la personalități culturale ca Josef Kappl – de exemplu, așa cum a făcut-o amicul dvs. Copilaș.

  3. […] Șeful Departamentului de Drept Administrativ, conferențiarul universitar Cristian Clipa, susține că la ,,UVT dacă nu ești de dreapta, riști să fii ostracizat”. El se referă la o postare a universitarului Vasile Popovici, care l-a atacat dur pe Emanuel Copilaș, cadru didactic la departamentul de Stiințe Politice al UVT, conform, banatulazi.ro […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Donald Trump la al doilea mandat

Alegerile prezidențiale americane l-au consemnat pe Donald Trump câștigător detașat atât al votului popular, cât și în cel al electorilor, nelăsând niciun dubiu asupra...

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Citește și :