Ce este o revoluție? Cine sunt revoluționarii? Există și revoluții care să nu sfârșească în sânge și care să nu îi trimită la balamuc sau la marginea lumii pe eroii acestora? Răspunsul este mereu același: revoluțiile încep promițător și sfârșesc tot timpul prost. Se întâmplă, mai mereu, așa, pentru că niciodată vuietul mulțimii nu poate fi folosit pe post de antidot la nefericirile ei. Odată ce vuietul se retrage de pe străzi, în urma vulcanului rămân leșurile tuturor victimelor: și ale inocenților, și ale învinșilor, și, mai devreme sau mai târziu, chiar ale învingătorilor.

Au fost, prin urmare, Claudiu Iordache și Ion Marcu doi învingători?

Amândoi au murit zilele trecute fără ca vreunul dintre noi să aibă acest răspuns la îndemână. Ion Marcu a fost bărbatul acela bărbos care a tras după el peste zece mii de oameni pe străzile gri-murdar ale Timișoarei în zilele în care România nu mai era o țară, ci, eventual, un teritoriu. E bărbatul care l-a întrebat pe Dăscălescu, primul-ministru în funcție, cât mai are de gând Ceaușescu să-și extermine propriul popor.

Există o fotografie cu el în fața clădirii fostei județene de partid, astăzi sediul Prefecturii Timiș, înfășurat într-o pânză albă, pe care scria „libertate”. În spatele lui se aflau miile de protestatari, în timp ce înaintea sa, la câțiva pași distanță, era un pluton cu militari, cu armele la vedere. Imaginea aceea nu poate fi comentată și nici explicată savant de vreun istoric. Ea vorbește singură, cu simplitate și onoare, despre un bărbat extrem de simplu, și el, un muncitor oarecare, de la UMT, uzina-etalon a proletariatului comunist, care spune NU unui regim terorist condus de un dictator scelerat și sângeros.

Mai târziu, eroul pe care scria „libertate” va alege să meargă pe calea noului regim instalat, pe post de floare la butonieră pentru Ion Iliescu și ciracii săi binecunoscuți. Privind în timp, observ că decepția mea de atunci, atât de adâncă în privința traiectoriei sale politice, a căpătat contururile unui lac de munte. Nu e vorba doar de sentimentul iertării naturale, dată de curgerea vremurilor, ci de certitudinea că bărbosul care a scos în stradă mulțimile nu mai poate fi judecat, astăzi, ca un ins făcut din carne și sânge, ci, mai degrabă, ca omul înfășurat în pânza aceea ieftină pe care scria „Libertate”.

Al doilea mort, prea puțin prețuit de timișoreni pentru felul în care le-a vorbit oamenilor din Balconul Operei, atunci când teritoriul numit România gemea de toate fricile lumii, a fost Claudiu Iordache. „Eroul patetic”, cum l-a numit cineva, care le cerea mulțimilor să meargă până la capăt cu revolta împotriva lui Ceaușescu, a fost — puțini timișoreni au știut lucrul acesta — un intelectual autentic, un poet talentat. Mărturie stau aceste rânduri, dintr-un poem scris de Claudiu Iordache cu câțiva ani înainte de momentul său de înălțare:

……………………………….

În ființa mea s-a aprins sfiiciunea!
Oare cum se trezesc așa de ușor poeţii la fiecare atingere a insomniei?
Ştiu, m-am îndrăgostit, fără leac, de poporul lor nenorocos şi consimt să le urmez datoriile!
Deseară, în liniştea autoritară a cuvântului, voi răsfoi Antologia pe care au locuit-o, pe rând!
Drenaj al mediocrităţii — dar nu al modestiei — știrea poetului nu aduce la cunoştinţă decât adâncul vieților, deasupra căror, adesea, ne abrutizează realul!
Curând, își va deschide mileniul ecluza spre viitorul promis, un por prin care omenirea se va scurge într-o altă cuvă albastră, şi odată cu ea şi aceste biete câteva amintiri ale simţurilor, cu peceţile poeziei!
O, de-am fi fost învăţaţi să trăim mai mult fără teamă de fericire!…

Claudiu Iordache, la fel ca Ion Marcu, a ales să-i devină, ani îndelungați, consilier și tovarăș de drum aceluiași Ion Iliescu. E vorba, pesemne, de obișnuita otravă a puterii, care le-a sucit mereu mințile și sufletele revoluționarilor dintotdeauna.

Au sfârșit, amândoi, în anonimat și copleșiți de singurătatea adâncă a viselor spulberate, fără ca nimeni să știe ce se ascundea în sufletele lor nici atunci, în Decembrie ’89, și cu atât mai puțin azi, când au trecut pragul deșertăciunilor.