Cunoscuta editură berlineză Noack & Block are sub tipar o carte-eveniment pentru literatura română: antologia de poezie “Punți de hârtie”. Selecția și traducerea în limba germană a celor 36 de poeți români prezenți în carte îi aparține lui Hellmut Seiler, excelent poet el însuși și unul dintre cei mai apreciați traducători din română în germană.
Născut în 1953 în localitatea Rupea din județul Brașov, Hellmut Seiler a studiat la Liceul „Johannes Honterus“ din Brașov și la Facultatea de Filologie-Istorie din Sibiu. A debutat cu versuri în revista Neue Literatur, în anul 1972. Între 1976 și 1987 a fost profesor de limba germană și limba engleză la Liceul „Unirea” din Târgu Mureș, oraș unde și-a desfășurat activitatea literară, în limba română, publicând în revista Vatra și participând la întâlniriile cenaclului acestei revistei. Datorită atitudinii sale critice la adresa regimului comunist, a fost interzistă publicarea literaturii sale, între 1985 și 1988, motiv pentru care, în ’88, a părăsit România și s-a stabilit în Germania, unde locuiește și astăzi.
Cei 36 de poeți români, între care și timișoreanul Robert Șerban, prezenți în antologie sunt: Adrian Popescu, Ana Blandiana, Andrei Zanca, Angela Marinescu, Aurel Pantea, Cassian Maria Spiridon, Dinu Flămând, Emil Hurezeanu, Eugen Suciu, Florin Iaru, Gabriel Chifu, Gellu Dorian, Grete Tartler, Horia Bădescu, Ileana Mălăncioiu, Ioan Es. Pop, Ioan Moldovan, Ioana Ieronim, Ion Mircea, Ion Mureșan, Ion Pop, Liliana Ursu, Liviu Ioan Stoiciu, Magda Cârneci, Mariana Codruț, Matei Vișniec, Mircea Cărtărescu, Mircea Petean, Nora Iuga, Octavian Soviany, Rodica Draghincescu, Simona Popescu, Teodor Dună, Virgil Mihaiu și Dan Culcer.
Cartea se bucură de prefața criticului literar Al. Cistelecan, care face o scurtă introducere în poezia românească de la începuturi și până azi, ce dă ocazia cititorilor de limbă germană să înțelegă fenomenul poetic românesc și să aibă cheie de lectură a antologiei. Scrie Al. Cistelecan, în prefață: „La ieșirea din comunism, după 1989, neoexpresionismul triumfă asupra postmodernismului (al cărui apogeu e atins, simbolic, în chiar anul 1990, prin epopeea – și ea una ”eroi-comico-satirică”, precum cea a lui Ion Budai-Deleanu, doar că e o epopee a literaturii – ”Levantul” a lui Mircea Cărtărescu) tot mai obosit și repetitiv – un triumf nu neapărat și la nivel programatic, dar sigur la nivel valoric. Prestigiul acestei linii care nu vrea să abandoneze vizionarismul și responsabilitatea ontologică a poeziei impune tinerilor poeți care se afirmă în preajma anului 2000 o relansare de tip expresionist care va fi confruntată cu noua religie minimalistă. Deși anii 2000 sunt marcați de o nouă efervescență programatică, îndeosebi orientată împotriva optzecismului, minimalismul devine poetică obștească și biografismul – cinic sau nostalgic – ajunge singura materie poetică. El se standardizează și se blochează în pure refulări biografice, mai toate mizând pe reactivitatea unei traume.
Peisajul general sau concertul întregii orchestre poetice românești, întrunind și clasicii afirmați în anii ’60 și tinerii aflați încă la primele cărți, și-au recăpătat diversitatea și complexitatea pe care le aveau în perioada interbelică, deși acum poeții nu mai sunt grupați în școli diferențiate. Afilierile programatice sunt funcționale doar la nivel de grupuscule, într-o dialectică insulară. Concurența de originalități e mai aprigă, poate tocmai pentru că, asumat sau inconștient, poeții tineri se trag din aceeași poetică de stenogramă. Ostilitatea față de metaforă și față de imaginativ în general, nutrită din dorința de autenticitate, s-a transformat într-un fel de ”autenticism” de rețetă realistă. Generalizarea lui a dus, inevitabil, la o nostalgie a imaginativului și revelatoriului, iar această nostalgie e cea care domină acum poezia românească.”
Volumul “Punți de hârtie“ va fi de găsit în curând în librăriile din spațiul german sau va putea fi comandat de pe siteul editurii.