Când fostul premier Radu Vasile, Dumnezeu să-l ierte!, striga exasperat, cu mai bine de două decenii în urmă, că în România nu mai e nimic de furat, pentru că — chipurile — ar fi furat ăi de dinaintea țărăniștilor, adică feseniștii, totul, nu intuia, săracul, ce va mai urma să fie cu România.
Dacă ne gândim că, după nefericiții țărăniști, eșuați, în mod tragic, într-o guvernare stângace și contorsionată, au venit pesediștii baronului-șef Năstase, avem bine conturată harta jafului resurselor interne.
Harta a fost completată, la scurt timp, de băieții deștepți din jurul lui Băsescu, care nu s-au lăsat câtuși de puțin mai prejos în prăduirea României în raport cu ex-comuniștii.
Așa încât, după ce Năstase și Băsescu au vândut tot ce mai avea de preț România la preț de dumping, fie direct unor guverne străine, fie corporațiilor vestice, e de înțeles tristețea liberalilor actuali că ei riscă să nu mai apuce nimic de economisit prin offshore-uri, dacă Iohannis readuce Ciuma Roșie la guvernare. De care unora din stirpea lui Rareș Bogdan, Fluture, Vîlceanu, Alinuța Gheorghiu și, firește, cum să-l uităm?!, economistul nepereche Cîțu, au de ce să le fie teamă, măcar din motivul că, socialiști fini, ciolacii apucă mai cu perdea și mai aruncă și spre popor niscaiva mărunțiș.
Cum nimeni nu-i profet în țara lui, așa s-a ales praful și de predicția lui Radu Vasile.
Mai ales că, acum, noile hoarde de fomiști politici nu mai au nicio frică de DNA, ai cărei șefi și comisari dau senzația că sunt puși acolo ca să ne asigure că nu a mai rămas urmă de corupție prin Țara Românească.
Prin urmare, de ce să ne mai mire eterna constatare că miza oricărei crize politice, cum este cea de azi, generată, în primul rând, de un președinte fără însușiri, vorba marelui Musil, este cine pune mâna pe cât mai multe ministere bănoase și aducătoare lor, miniștrilor, de sinecuri comparabile cu Peștera lui Ali Baba?!
Mai interesează pe cineva să construiască spitale noi unde să nu mai ardă pacienții ca scrumbiile pe grătar?
Îi mai preocupă pe unii guralivi de doi lei, precum Rareș Bogdan, Firea sau Cioloș, să gândească strategii economice ori de infrastructură, care să ne scoată din eternul subsol al Europei dezvoltate?
Mai are vreunul dintre cacialmiștii cu gulere albe, precum Dâncu, vajnic profesor universitar, ori Câmpeanu, ministru al Educației în nici el nu mai știe câte guverne, să redea învățământului românesc o minimă șansă de valorizare?
Să fim noi sănătoși și să ne vedem de oile noastre, vorba unui hâtru intelectual public din interbelic, că de împărțitul bucatelor, laolaltă cu linsul prafului din birourile guvernului vor avea grijă să se ocupe tot ei, ciolacii, cîții și cioloșii nepieritori cât o mai fi viață pe acest pământ.
