Un grup de migranți au fost descoperiți de polițiști în remorca unui camion parcat pe Calea Șagului din Timișoara. Aceștia au intrat fraudulos în TIR, iar când și-a dat seama de „încărcătura” extra, șoferul a alertat oamenii legii.
„Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Timișoara au fost sesizați de către conducătorul unui autotren cu privire la faptul că în semiremorca acestuia s-ar afla un grup de persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat 8 persoane, cetățeni străini, aceștia având asupra lor documente de identitate emise de autoritățile statului român”, a transmis IPJ Timiș.
Cele opt persoane au fost predate polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.