1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Sindicaliștii dezaprobă certificatele verzi

Sindicaliștii de la CNS cCartel Alfa, filiala Timiș, transmit o scrisoare deschisă către parlamentarii de Timiș referitor la cartificatul verde.

Scrisoare deschisă către parlamentari

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA, organizație reprezentativă la nivel național, își exprimă dezaprobarea față de forma proiectului de lege privind certificatul verde, așa cum a fost adoptată de comisiile de specialitate ale senatului. Prevederile acestui proiect de lege instituie discriminări între categorii de cetățeni și încalcă dreptul la muncă.

Am făcut apel încă de la începutul pandemiei pentru transparență, măsuri unitare, fundamentate pe studii adecvate și adoptate în urma consultărilor cu partenerii sociali. Aroganța decidenților și ignorarea acestor elemente a condus la situația actuală, când ne aflăm într-o criză generalizată: sanitară, socială, economică și politică.

Tratamentul discriminatoriu, deciziile aleatorii și inconsecvente, excepțiile și sfidarea regulilor chiar de către cei care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru cetățeni au subminat încrederea populației. Reamintim câteva dintre ele: congresul PNL cu 5.000 de participanți, concertele private cu zeci de mii de participanți – adevărate focare – , ascunderea numărului de morți sau infectări, în funcție de evenimentele politice, decizia bruscă privind vacanța școlară, de la care în mod aiuritor sunt exceptate școlile private, închiderea spitalelor publice pentru alte afecțiuni decât covid, timp în care spitalele private fac profituri și nu sunt implicate prin preluarea unor pacienți covid.

O lege care introduce restricții trebuie să se aplice tuturor, nu doar unora dintre cetățeni. Exceptarea unor domenii întregi, precum justiția (judecători și procurori), a parlamentului (funcționari și parlamentari) este inacceptabilă. Dacă se adoptă o restricție, atunci aceasta trebuie aplicată tuturor unităților, bugetare sau private.

Dacă se iau ca model altă țări, atunci trebuie să fim atenți la toate specificitățile. Ideea suspendării contractului de muncă în absența certificatului verde se aplică doar în Franța și Italia (măsură de altfel puternic contestată), însă la sfârșitul perioadei de suspendare în niciuna dintre țări nu încetează contractul de muncă (LUCRĂTORUL NU ESTE CONCEDIAT). Așadar, o eventuală desfacere a contractului de muncă este abuzivă și neconstituțională. In plus, testarea lucrătorilor trebuie să se realizeze pe cheltuiala angajatorului, conform normelor de sănătate și securitate în muncă.

Întrebarea pe care dumneavoastră, cei care propuneți și adoptați astfel de măsuri, ar trebui să v-o puneți este de ce în sistemul economic nicio întreprindere nu a fost focar de infecție? Ce anume a funcționat bine și trebuie continuat? Una dintre măsurile esențiale este testarea și izolarea imediată a lucrătorului, prin concediu medical pentru perioada de carantinare. Faptul că DSP este supraîncărcat și face anchetă uneori după mai mult de 3-4 zile, faptul că medicii (fără rezultatul DSP) nu pot dispune izolarea (și implicit concediul medical), faptul că medicii nu mai pot prescrie concedii medicale pentru izolare pentru bolnavii de covid care sunt și vaccinați (știm că și aceștia pot face și transmite boala, chiar dacă se presupune că într-o măsură mai mică) sunt anomalii care îngreunează combaterea pandemiei.

Disfuncționalitățile trebuie corectate. Doar impunerea de restricții și de măsuri coercitive, de la care apoi se fac tot felul de excepții și derogări, nu fac decât să amplifice neîncrederea cetățenilor în autorități și să determine comportamente de revoltă și nerespectare, care în final au efectul contrar celui urmărit.

Vă rugăm să clarificați în lege ce se întâmplă cu cei trecuți prin boală – fiind asimptomatici și la testare au anticorpi, chiar mai mulți decât cei vaccinați – dar nu figurează în evidența DSP – ei de ce nu beneficiază de certificat verde.

Ne exprimăm speranța că veți ține cont de aceste considerente și veți corecta prevederile proiectului de lege, punând în prim plan binele tuturor cetățenilor, alături de obiectivul controlului pandemiei.

Noi am fost deschiși tot timpul pentru dialogul social, chiar am avut în trecut întâlniri cu parlamentarii de Timiș – pe diverse teme sociale. Noi îi vom contacta, evident dacă și dânșii doresc, pentru a stabili o întâlnire online la sfârșit de săptămână, pe temele enunțate mai sus – mai declară Președintele CNS Cartel Alfa – Filiala Timiș.
Cu stimă,
Președinte UST a CNS Cartel ALFA – Filiala TIMIȘ
Dr.ing. Podoleanu Corneliu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :