Timișoara va fi cea mai mare… discotecă din România?

14901

Trebuie să recunosc că nu mă încearcă cele mai plăcute senzații când văd puzderia de semafoare ce a țâșnit din bitumul Timișoarei. Pe unde mergi, fie în centru, fie la periferie, îți clențăne dinții în gură dacă ești în mașină: s-a spart carosabilul ca să se planteze semafoarele cu pricina. S-a spart și s-a refăcut din… lopată. Din cot. Ici-colea. Probabil ca să nu ne ațipească vigilența, dacă suntem la volan. Și să nu ne fure somnul, dacă suntem pasageri.

Nu-ți trebuie prea multă imaginație ca să intuiești ce se va întâmpla când toate aceste semafoare vor fi pornite. Când vor lumina tricolor străzile. Cum infernul din traficul Timișoarei se va transforma într-un paradis, în care toată lumea – pietoni, șoferi, bicicliști, porumbei etc. – va zâmbi suav și va circula aproape imponderabil. Se face verde aici, verde fi-va de-a lungul și de-a latul orașului, încât dacă ai marea baftă să te afli la volan, vei… pluti până la destinație. Niciun claxon, niciun nerv, nicio depășire riscantă, nicio coadă care să stea și să stea și să steaua… ei! Autoritățile ne asigură că traficul din capitala Banatului va fi, datorită acestei rețele de semafoare, ca-n Occident.

Mai mult, vor fi amplasate camere de filmat (230!), radare, sisteme de detecție a trecerii pe roșu, sisteme de afișaj electronic. N-ai cum să greșești, iar dacă ți se întâmplă, a doua oară sigur n-o mai dai în bară, fiindcă te va costa. Dar, ce s-o mai curbăm atâtata, va fi fluență, calm, rapiditate (fără depășirea vitezei legale, bineînțeles!). Mai ales că firmele care se ocupă cu această minunăție o să aibă timp până în toamnă ca să lucreze la…. racordurile fine. Ca să regleze „unda verde”. Asta-s veștile ce vin dinspre primărie.

Și atunci de ce n-am eu liniște? De ce mă uit chiorâș la semafoarele încă nepornite? De cârcotaș ce sunt? De țăran ce nu crede în tehnologie și în beneficiile ei? Sau fiindcă citesc în… asfalt? Citesc și mă gândesc: dacă băieții ăștia n-au fost în stare să refacă amărâtul ăla de carosabil cât mai aproape de adevăr (să toarne bitum și să-l compacteze), chiar se vor pricepe ei să regleze și să pună în “dialog” sute de dispozitive electronice?
Vor avea ei habar ce trebuie să facă astfel încât să nu încurce și mai dihai circulația? Citesc în gropile lăsate până acum de semaforiști și mi se arată o Timișoară ca o uriașă discotecă diurnă, cu lumini roșii, galbene și verzi, în care „cheful” și tămbălul vor avea loc de dimineața și până seara, noaptea urmând să ne reglăm, fiecare cum și pe unde putem, circulația.

P.S.: Aș da patru puncte de… penalizare să n-am dreptate. Chiar cinci!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.