„Dom’le, să vină odată oamenii noi, tinerii cu caș la gură, dar barem tineri, să ne scape de drăcoveniile bătrâne din politica locală!”

De un deceniu încoace doar vorba asta mi-a fost dat să o aud pretutindeni pe unde mi-au umblat pașii, prin Banatul de câmpie sau prin cel montan. Că mitologia bate al naibii de tare orice formă de realitate palpabilă, sâcâitoare prin meschinăriile ei, o știm de prea multă vreme. Nu mai e nevoie să citești, fie și pe sărite, notațiile lui Barthes sau Baudrillard pe această veche și, ce-i drept, mereu fascinantă, arie ideologică a mitologiilor versus adevărul gol-goluț, ca să te prinzi, fie și spre bătrânețe, că așa stau, mereu, lucrurile.

E de ajuns să afli de la veșnic prizatul și adoratul apostol al stângii inenarabile, Marx, pre numele său, că — așa cum de istorie e bine să te desparți râzând, fără însă a-i uita și lecțiile, dar, despre acest aspect Marx se face că plouă — e bine să nu mai cădem amorezați lulea de nicio falsă și mitologică așteptare.

Cum ar fi aceasta, omenească, mult prea omenească speranță că venirea tinerilor furioși și binefăcători în fruntea bucatelor Timișului și ale Timișoarei va muta munții în administrația locală. Și au venit, minunații de ei, domnii Fritz și Nica, să facă și să dreagă, să ne schimbe lumea în bine și să ne lumineze pe toți cu valorile lor și cu competențele înalt-izbăvitoare la purtător. Și când ne amintim câtă bucurie fu vizibilă, mai an, pe mutrele triste, până atunci, ale timișorenilor, acriți de pletele negre și de nevrozele lui Lae Robu, fostul primar liberal, în clipa descălecării „dictatorului” din șaua primăriei timișorene. Și, pe cale de consecință, a venirii, purtat pe brațele admiratorilor săi, în istorica Piață a Operei, a lui Dominic, eroul goethean, cu nimb de salvator nu doar al oropsitei Timișoare, ci, vai, vai, vai!, al întregii Românii, după ieșirea din scenă a ăluilalt neamț, mare meșter, și el, Iohannis, peste vreo doi ani și jumătate.

Acum, la un an de la mitica schimbare, să vezi minune!, de mitologia neamțului competent, onest și blajin s-a ales praful. Dominic Fritz nu a demonstrat nimic din toate aceste calități și nu a răsplătit niciunui timișorean — îi am în minte, aici, pe cetățenii decenți, nu pe susținătorii săi fanatici — încrederea enormă pusă în el. Omul acesta dă senzația că habar nu are pe ce lume se află, îi e frică și de propria sa umbră de primar ales, nu e capabil nici măcar să mai comunice oamenilor ce și cum are de gând să facă cu Timișoara. În fond, despre marile proiecte ale orașului, pe care le vântura în campania electorală, între care construirea unui spital municipal, a unei săli polivalente, a regândirii proiectului Timișoara — Capitală Culturală a Europei, nici nu mai merită să facem vorbire. Dacă Fritz nu a fost capabil să obțină banii necesari măcar pentru supraviețuirea Colterm-ului în această iarnă de la guvernul în care șeful său suprem, Dan Barna, a fost vicepremier, la ce naiba să te mai aștepți de acum înainte?

Cu alde Cîțu sau cu orice alt liberal în fruntea viitorului guvern, Primăria Timișoara va avea șansa porcului de Crăciun să mai primească ceva fonduri. La vreo susținere financiară de la centru doar un idiot ar mai putea spera, în actualul context politico-social.

Mă tem că pentru Dominic unica speranță de a petici relația cu timișorenii ar mai atârna de… mitologie: să vină doamna Merkel în capitala Banatului și să-l învețe că politica e una, și conducerea unei societăți e cu totul alta.

Prea târziu, prea puțin, prea deloc în cazul domnului Fritz…

Dacă în privința Timișoarei ne-am lămurit deplin, nici la județ, în curtea lui Alin Nica, viața nu e roz deloc. Președintele Consiliului Județean Timiș a sărit, și el, în ambarcațiunea care a luat apă tare de tot, cea a lui Cîțu, în speranța că expertul minune, dat afară de Mișu Negrițoiu de la ING Bank pentru niscaiva malversațiuni financiare, îl va umple cu bani din mitologicul cufăr botezat PNRR. A mai sperat că Superman îi va construi stadionul și, eventual, și polivalenta, promise în bătălia pentru șefia CJT. Ba chiar Alin Nica spera că, prin sprijinirea oarbă a lui Cîțu, va deveni unul dintre liderii marcanți ai PNL la nivel național. Că se va transforma într-un Rareș Bogdan de Timiș și că, astfel, va rupe norii în județ și, de ce nu?, și în imaginarul Timișoarei în cei trei ani rămași până la următoarea campanie electorală.

Când colo, Ghinion! Unul mare cât casa și lung cât județul Timiș luat la pas. Realitatea bate, a câta oară, mitologia din mințile acestor politicieni, despre care sunt sigur că vor, dar, tot la fel de sigur sunt, de acum, că nu pot.

Prin urmare, adevărul gol-goluț e că am pierdut încă un an în care Banatul nu a produs nimic major la capitolul infrastructură.

Personal, nu am vreun motiv să cred că altfel vor sta lucrurile în următorii trei ani rămași din mandatele acestor lideri lăsați baltă nu doar de mitologia care i-a adus la putere, ci chiar și de simpla socoteală din târgurile pe care se fac că le administrează.