Un bărbat din orașul italian Buccinasco a ascuns cadavrul mamei sale timp de doi ani pentru a continua să îi încaseze pensia, informează agenția ANSA.
Femeia a murit în 2019 din cauze naturale, după cum susține fiul său, iar acesta i-a înfășurat cadavrul în plastic, apoi l-a zidit într-un dulap din dormitor folosind lut și bucăți de lemn. Scopul a fost să continue să încaseze pensia lunară de 1.700 de euro a femeii, ceea ce a reușit să facă încă doi ani.
Bărbatul nu avea cazier și a fost denunțat la poliție de partenera sa. El e fost reținut pentru ascunderea unui cadavru și fraudă în formă continuată. Femeia s-a dus la poliție și a spus: „Este un cadavru în casa noastră”, potrivit Corriere Della Sera, fără să știe că trupul era acolo din 2019.
Partenera s-a dus la poliție după ce bărbatul de 50 de ani acesta i-a mărturisit ce a făcut. El i-a spus că după moartea mamei sale, care s-ar fi petrecut din cauze naturale în noiembrie 2019, a decis să-i ascundă cadavrul pentru a continua să-i încaseze pensia. Operațiunea de zidire a cadavrului s-a petrecut la câteva zile după moartea femeii.
După sosirea poliției la locuință, bărbatul a mărturisit și în fața acestora ce a făcut, explicând cum a introdus cadavrul în pungi, apoi a folosit lut și lemne pentru a-l ascunde în dulap. Locuința a fost sechestrată de autorități, iar polițiștii au pus sechestru și pe conturile bărbatului de 50 de ani.
sursa – digi24.ro