O adevărată societate democratică presupune implicarea civică a tuturor membrilor, în mod egal, indiferent de apartenență etnică, educație, situație economică, religie, orientare sexuală sau alți factori cu potențial discriminatoriu.
Unul din principalele obstacole în implicarea în „problemele cetății” îl reprezintă accesul la resurse, în special accesul la resurse de educație civică, premisa unei implicări civice sustenabile.
În acest sens Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană, în colaborare cu Asociația Parudimos și Institutul Intercultural Timișoara, cu asistență financiară din partea programului Active Citizen Fund, finanțat din Fondurile Spațiului Economic European și cu asistență tehnică din partea operatorului de program Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, inițiază implementarea proiectului „DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII CIVICE A COMUNITĂȚILOR RURALE PRIN CAPACITAREA COMUNITĂȚILOR DE ROMI DIN MEDIUL RURAL”.
Pe o perioadă de 20 de luni, cu o finanțare de 249.288 Euro din care 227536.00 Euro reprezintă finanțare SEE nerambursabilă, proiectul își propune dezvoltarea capacității de implicare în procesul de luare a deciziilor pentru comunitățile rurale, cu acces pe comunitățile de romi din localitățile: Checea, Chevereșu Mare, Pesac, Periam, Sânpetru Mare, Saravale, Satchinez și Măguri – Lugoj.
Proiectul se va implementa prin intermediul a trei segmente distincte: segmentul de animare comunitară, segmentul de educație comunitară și segmentul de dezvoltare comunitară.
În acest sens, în cadrul proiectului se vor implementa activități de organizare de manifestări culturale locale, organizarea de tabere pentru tineri, sesiuni de instruire și consultare comunitară, finalitatea acestora fiind dezvoltarea capacității civice și a structurilor reprezentative de implicare civică a comunităților de romi.
Grupul țintă al proiectului va fi compus din 850 de persoane din care 800 de persoane vulnerabile, 25 de reprezentanți ai autorităților publice locale și 25 de reprezentanți ai unităților de educație din comunitățile vizate de proiect care vor beneficia de un program de educație interculturală.