Mesajul dur al unui medic: Familiile celor care sunt în ATI, nevaccinați, caută disperați tot felul de „pile”. Acum cred în noi?

42

Un medic de la Spitalul Colentina din Capitală spune că situația din secțiile ATI ar fi fost mult mai simplă acum, dacă pacienții ajunși în stare gravă în unitățile medicale nu s-ar fi gândit că devin „cobai” și s-ar fi vaccinat împotriva Covid-19.

„Mă gândesc la toți cei ce sunt acum în ATI la noi. Familiile lor caută tot felul de „pile”, ne sună disperați. Oare acum cred în medici?”, este mesajul medicului Laura Zarafin.

„Mă gândesc la toți cei ce sunt acum în ATI la noi. Nevaccinați. Care nu cred în vaccin, mulți nu cred nici în medici. Familiile lor caută tot felul de <pile>, ne sună disperați să ne întrebe dacă să facă rost de tocilizumab! Mă întreb – oare acum cred în medici ? Nu era mai simplu să se vaccineze?”, este mesajul transmis de medicul primar ATI, Lara Zarafin, de la Spitalul Colentina.

Medicul s-a adresat și celor care spun că nu vor să se vaccineze, pentru că nu sunt „cobai”.

„Cobaii au fost cei 40.000 de voluntari pe care s-au făcut testele și personalul medical din lumea întreagă, căci ei au fost vaccinați primii. Există deja peste 6 miliarde de doze de vaccin anti Covid administrate și peste 3 miliarde de oameni vaccinați. Cum să mai spui că ești cobai?”, mai spune Laura Zarafin.

Sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.