2.2 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Ministrul sănătății anunță concedierea medicilor și asistenților medicali. Este vorba personalul care refuză vaccinarea

Ministerul Sănătății a postat în transparență decizională proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private.

Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

“Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important îl dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății

Personalul din cadrul unităților publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator.

În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea.

După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unitățile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

În unitățile publice măsura încetării contractului în baza cărora își desfășoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuității activității, ținând cont de faptul că în unitățile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative.

Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităților publice și private.

Nerespectarea acestor obligații de către conducătorul unității respective reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei aplicată de către personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.

TEXTUL PROIECTULUI:

LEGE

privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă,  pentru personalul din cadrul unor unități publice și private

 Parlamentul României adoptă prezenta lege

 Art. 1 (1) În vederea desfășurării activității pe perioada stării de alertă, în cadrul unităților sanitare, publice și private, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale,  denumite în continuare unități publice și private, personalul este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din următoarele condiții:

  1. a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
  2. b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  3. c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

(2) Costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. c), sunt suportate de către personalul din cadrul unităților publice prevăzute la alin. (1).

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) pentru personalul din cadrul unităților publice, care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, activitatea de testare se organizează, cu suportarea costurilor, de către angajator.

 (4) Pentru unitățile private prevăzute la alin. (1), costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora.

Art. 2 (1) Conducerea unităților publice și private ia măsurile necesare în vederea verificării certificatelor digitale al UE privind COVID-19 prin intermediul aplicației mobile „Check DCC”, precum și în vederea interzicerii accesului la locul de muncă personalului care nu îndeplinește una din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) În situația prevăzută la alin. (1), contractele în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private se suspendă de drept, pe o perioadă de 30 de zile.

(3) Suspendarea dispusă în condițiile alin. (2) încetează la data la care personalul prezintă certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).

(4) În situația în care personalul din unitățile publice cumulează 30 de zile de suspendare, contractul în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept.

(5) În situația în care personalul din unitățile private cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

Art. 3 (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, aplicată conducătorului unității respective.

(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii în condițiile alin. (1) se realizează de personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.

Art. 4  Prezenta lege intră în vigoare în termen de 10 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

 FLORIN-VASILE CÎȚU

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/personalul-medical-fara-certificat-verde-va-fi-suspendat-si-concediat-testarea-din-banii-proprii/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituției

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje...

AUR a ratat ținta la prezidențiale

Nici la sediul Alianței pentru Unirea Românilor situația de la orele serii nu era prea strălucită. Ba se poate spune chiar că tristețea era...

Citește și :