6.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Patru călători răniţi în Gara Arad. Ce s-a întâmplat?

Gara Arad, duminică, ora 14,30: incident la manevra de formare a trenului Regio 3115 Timişoara – Oradea!

CFR Călători susţine că locomotiva „a tamponat uşor” garnitura de vagoane în care se aflau aproximativ 150 de călători. Şi, totuşi, atât de uşor încât patru persoane au fost rănite şi au fost transportate la Spitalul Judeţean din Arad! Potrivit celor de la Căile Ferate, pasagerii sunt răniţi uşor şi, conform medicilor, au suferit traumatisme superficiale. Doi dintre ei vor mai rămâne sub supraveghere medicală timp de 24 ore.

Iniţial, s-a afirmat că circulaţia feroviară a altor trenuri nu a fost afectată, în Gara Arad, iar trenul R 3115 îşi va relua traseul în cel mai scurt timp. Ulterior, CFR Călători a comunicat că pasagerii trenului R 3115 şi-au continuat călătoria spre Oradea cu o altă garnitură, cu o întârziere de o oră şi 40 de minute!

O comisie feroviară anchetează cele întâmplate pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs incidentul din Gara Arad (foto Gara Arad https://www.facebook.com/falca.gheorghe).

„CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi îi asigură că toate măsurile întreprinse au ca principal scop reluarea circulaţiei trenului în condiţii de siguranţă”. Des, mult prea des a fost nevoită compania, în ultima vreme, să recurgă la scuze!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | Zeci de timișoreni au umplut secțiile de votare de la liceul Calderon. Printre ei s-a aflat și Eugen Dogariu, senator

Liceul Jean Louis Calderon a vuit de lume. Tineri, adulți și bătrâni deopotrivă, zeci de Timișoreni au umplut cele patru secții de votare amenajate...

Fraudă la alegeri! Președinta unei secții de votare a încercat să completeze procese verbale în alb

Deși în primele ore ale zilei de votare a fost liniște, a apărut iată, o o primă tentativă de fraudare a alegerilor. Președinta unei...

Citește și :