4.1 C
Timișoara
vineri 20 decembrie 2024

Angajații din educație avertizează Guvernul: Vă dăm în judecată dacă trebuie să plătim testele. Nu decontăm noi eșecul imunizării

Cadrele didactice dau vina pe Guvern pentru eșecul campaniei de imunizare și spun că angajații din învățământ nu trebuie să suporte ei costul acestei situații. Sindicaliștii care le reprezintă interesele susțin că că vor ataca în instanță orice act care îi va obliga să se testeze anti-COVID pe banii lor.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” avertizează Guvernul că vor ataca în justiție „orice act prin care angajații din învățământ vor fi obligați să se testeze pe banii lor pentru depistarea COVID -19”, potrivit unui comunicat de presă.

Sindicaliștii susțin că potrivit Codului Muncii, acest lucru nici nu este permis și aduc ca argument art. 175, conform căruia, „Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați”. Ținând cont de acest articol, și nu numai, orice sumă pentru asigurarea sănătății angajatului la locul de muncă trebuie asigurată de angajator, susțin cele două federații sindicale.

În al doilea rând, sindicaliștii spun că Guvernul nu și-a îndeplinit obiectivul asumat încă din martie 2021 de a vaccina 70% din populație, „cifră care conducea la imunizarea de masă”.

„Dacă Guvernul își respecta obiectivul și, prin campaniile publice, determina 70% din populația României să se vaccineze, ajungeam la imunizarea de masa iar astăzi nu mai eram sub amenințarea acestui val 4. Eșecul guvernanților nu trebuie decontat de angajații din învățământ. Având în vedere cele prezentate mai sus și ținând cont că peste 60% (193.430 de persoane) dintre angajații din învățământ s-au vaccinat deja, considerăm că orice act normativ prin care se vrea introducerea testării cu plată este atât ilegal, cât și imoral”, susțin sindicatele.

Raed Arafat a vorbit miercuri seara, la Digi24, despre posibilitatea de a se legifera vaccinarea sau testarea obligatorie în cazul unor categorii profesionale.

„Cert este că trebuie sau vaccinare obligatorie și în cel mai rău caz testarea obligatorie cel puțin o dată pe săptămână. Una din acestea două trebuie să fie”, a spus șeful DSU, caz în care testarea nu va fi finanțată de stat, din moment ce autoritățile pun la dispoziție vaccin gratuit. „Măsurile astea vor trebui să vină foarte repede”, a spus Raed Arafat.

Varianta a fost lansată de Nelu Tătaru, care a spus că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi.

În replică, profesorul Alexandru Rafila a respins această variantă.

„Din moment ce oferi alternativa și spui vaccinare sau testare, vaccinarea nu mai devine obligatorie. Noi trebuie să discutăm despre ce se întâmplă la nivelul UE, adică un certificat care asigură că o persoană e la risc minim de a transmite infecția și care arată că ești vaccinat sau testat periodic, că nu ești un pericol pentru cei cu care interacționezi. Așa trebuie pusă problema.

Trebuie discutat ca toată lumea să înțeleagă că se poate vaccina sau testa, iar testarea să fie mai simplă, mai accesibilă.”, a afirmat Rafila.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă, Zona 1 și Zona 0 a județului Timiș

Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada...

Un laborator modern de luminotehnică inaugurat la UPT, cu sprijinul Power Electric

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin inaugurarea unui laborator de luminotehnică de ultimă generație. Realizat în parteneriat...

Citește și :