Astăzi, vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și local se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Pe arii restrânse cantitățile de apă cumulate vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață pe văi.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 28 de grade, iar cele minime între 13 și 18 grade.
Mâine, vremea se menține în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări accentuate și pe arii extinse se vor semnala averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări ale vântului care vor lua și aspect de vijelie. Vor fi condiții de grindină iar cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare ziua. Izolat vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 22 și 27 de grade, iar cele minime între 12 și 17 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Sursa: Radio Timișoara