6.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Poliţia de Frontieră avertizează: va fi, din nou, aglomeraţie la frontiera de vest! Ce măsuri se iau

Poliţia de Frontieră susţine că „a dispus toate măsurile aflate în competență”, căci după Anul Nou se prefigurează creșteri ale traficului de persoane prin punctele de trecere ale frontierei, în special în cele din vest.

Sunt dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului poliției de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, susţine instituţia, fără a preciza concret: câţi, cum, unde, faţă de perioada anterioară, marcată de aglomeraţie – o fi secret?

„Va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei și, în cele mai aglomerate se va lua măsura suplimentării arterelor de control, pe sensul de ieșire sau intrare în țară, după caz, în limita configurației acestora”, anunţă Poliţia de Frontieră. Asta s-a întâmplat şi acum câteva zile şi n-a fost de ajuns! Atunci când românii din străinătate au dat să intre în ţară, înainte de Crăciun, a ieşit cu scandal, din cauza cozilor kilometrice de maşini şi timpului enorm de aşteptare. Poliţia de Frontieră a scăldat-o, cum că a făcut tot ce se putea, dar numărul mare de călători, de cinci ori peste valorile normale!, s-a suprapus cu „verificările sistematice”, decise din noiembrie încoace, pentru a-i prinde pe terorişti. Iac-aşa intrarea în propria ţară a devenit o probă de nervi, care s-a suprapus peste oboseala drumului: bine aţi venit în România!

Pentru proasta organizare, Federația asociațiilor de români din Europa – FADERE a cerut demisia lui Petre Tobă din fruntea Ministerului Afacerilor Interne, însă acesta a rămas neclintit, pe poziţie. Ce s-a schimbat totuşi de atunci?

Poliţia de Frontieră încearcă să rezolve aglomeraţia printr-o aplicaţie online, „‘Media timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internațional”. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute”, transmite Poliţia de Frontieră.

Poliția de Frontieră pune, de asemenea, la dispoziţia călătorilor numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala dacă sunt nemulţumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei: sesizările vor fi preluate, ni se spune, de către polițiștii de frontieră care vor acționa în consecință, legal, de la caz la caz.

Şi, în final, Poliția de Frontieră face eterna precizare care, înainte de Crăciun, n-a fost de niciun folos: pentru evitarea aglomerărilor, se recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la granița cu Ungaria – cea mai tranzitată:

– pe raza jud. Timiș:
Cenad — Kiszombor;

– pe raza jud. Arad:
Nădlac — Nagylak
Nadlac II—Csanadpalota
Turnu — Batonnya;
Vărșand — Gyula

– pe raza jud. Bihor: Salonta — Mehkerek;
Borș — Artand;
Valea lui Mihai — Nyirabrany;
Săcuieni — Letavertes

– pe raza jud. Satu Mare:
Urziceni — Vallaj;
Petea — Csengersima.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | Zeci de timișoreni au umplut secțiile de votare de la liceul Calderon. Printre ei s-a aflat și Eugen Dogariu, senator

Liceul Jean Louis Calderon a vuit de lume. Tineri, adulți și bătrâni deopotrivă, zeci de Timișoreni au umplut cele patru secții de votare amenajate...

Fraudă la alegeri! Președinta unei secții de votare a încercat să completeze procese verbale în alb

Deși în primele ore ale zilei de votare a fost liniște, a apărut iată, o o primă tentativă de fraudare a alegerilor. Președinta unei...

Citește și :