A vrut să iasă din țară, ilegal, cu un tren international, așa că s-a ascuns într-un geamantan. Asta a făcut un afgan de 15 ani. A fost prins de polițiștii de la Curtici. Trenul mergea spre Austria, iar bagajul aparține unei românce.
„Astăzi dimineață (n.r. miercuri), în jurul orei 02:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind ca pasager în trenul IR 346 – 1, o femeie, cetățean român, în vârstă de 24 de ani.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat semne vizibile de agitație, motiv pentru care s-a procedat la controlul amănunțit al bagajelor.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii.
În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că persoana în cauză este cetățean afgan, în vârstă de 15 ani. Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania”, a transmis Poliția de Frontieră.
Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.