Consiliul Judeţean Timiş alocă 2.195.000 de lei, fonduri nerambursabile, pentru 18 proiecte care se vor desfăşura în acest an în judeţ, iniţiativele fiind declarate eligibile în cadrul Agendei sportive anuale a administraţiei judeţene.
Au fost disponibile două axe de finanţare, sportul de performanţă şi sportul pentru toţi. Pentru a putea solicita sprijin financiar, solicitanţii trebuie să fie persoane juridice fără scop patrimonial, care desfăşoară activităţi neeconomice sau desfăşoară activităţi economice care nu depăşesc 20% din totalul activităţii desfăşurate anual, a anunţat, vineri, Biroul de presă al CJ Timiş, într-un comunicat remis agerpres.
Cele mai mari finanţări au fost obţinute de cluburile sportive municipale din Timişoara şi Lugoj (260.000 lei fiecare), dar şi de cluburile sportive universitare ale Universităţii Politehnica Timişoara şi ale Universităţii de Vest Timişoara (260.000 lei, respectiv 220.000 lei). Finanţări importante au primit şi cluburi moto sau de dans sportiv.
Punctarea proiectelor în procesul de selecţie şi evaluare a ţinut cont de criterii precum anvergura, relevanţa şi continuitatea acestuia, categoriile de vârstă cărora se adresează, încadrarea pe ramură de sport olimpic sau neolimpic, cât şi experienţa solicitantului în managementul de proiect.