Trei persoane au ajuns la spital, după un accident, în Timiș

29
Sursa foto: Info trafic jud Timis

Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital după ce au fost implicate într-un accident rutier pe un drum județean din Timiș.

Potrivit IPJ Timiș, o femeie de 37 de ani a condus un autoturism pe DJ 59 A dinspre Timișoara spre Beregsău Mare, iar la intersecția cu Sanmihaiu Român a efectuat viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sensul opus de mers. În urma impactului, două pasagere și conducatorul autoturismului, ce se deplasa din sensul opus de mers, au fost răniți.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.