Casa Artelor face o invitație către toți cei care apreciază o muzică bună venită din coloanele sonore ale filmelor. Nu de puține ori acestea au trecut dincolo de simple piese ce întregesc o acțiune ci devin nemuritoare chiar după ce amintirea filmului se estompează. În acest fel trecerea de la Broadway până în curtea Casei Artelor se face pe calea maestriei vocilor ce se vor aventura în fața publicului.
O întâmplare tentantă care îi poftește pe timișoreni într-o călătorie fantastică pe… Broadway are loc marți, 10 august, de la ora 7 seara, în Curtea cu castan a Casei Artelor (str. Episcop Augustin Pacha nr.8). Nouă tineri muzicieni își „expun” talentul în fața publicului, în cadrul unei serate speciale: cu muzică de film și musical.
„De-a lungul multor ani am avut fericita ocazie să îmi pun (un pic) amprenta pe vocile a numeroși tineri talentați și dornici de exprimare prin muzică. Așa s-a născut ideea unor serate muzicale, prilej cu care să putem „testa” aceste voci, să le putem „expune” în fața publicului. Întâlnirea de marți seara, de la Casa Artelor, este parte a unui proiect pe care îl dorim de (foarte) lungă durată. Vrem ca, de acum înainte, serile de marți, în Curtea cu castan, să însemne întâlniri cu muzica, fie ea muzică de film, musical, vodevil ori romanțe. Gândim acest proiect ca un soi de… antrenament pentru o companie independentă de musical pe care ne-am dori-o foarte tare înființată la Timișoara”, spune soprana Diana Pap, coordonatoare a proiectului
Fragmente din „Cats”, „Grease”, „A Star is Born” sau „The Phantom of the Opera” sunt doar câteva dintre întâlnirile muzicale de care vor avea parte spectatorii prezenți marți seara, în Curtea cu castan. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.