De mâine, un val de aer tropical aduce temperaturi sufocante. Până miercuri seară, tot sudul României se va topi la aproape 40 de grade Celsius. În plin soare, în mijlocul oraşelor, temperatura resimţită ar putea fi cu 10 grade mai mare.
Timp de trei zile, 19 judeţe şi Capitala vor fi sub cod galben de arşiţă. Umezeala excesivă va face ca cele 38 de grade din termometre să fie resimţite ca 45, iar în plin soare şi în mijlocul oraşelor vom simţi chiar şi 50 de grade. Cele mai mari riscuri sunt pentru copii şi bătrâni, însă recomandarea de a nu sta afară e pentru toată lumea.
Mihai Huştiu, meteorolog ANM: Datele noastre arată că până undeva spre 20 august, temperaturile se vor menţine peste limita perioadei în sud-vestul ţării.
Sursa: observatornews.ro