1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

TESZT 2016: o săptămână intensă de teatru la Timișoara

Aproximativ 2.800 de spectatori au vizionat evenimentele  celui de-al nouălea Festival Euroregional de Teatru TESZT, ediție încheiată duminică seara, cu spectacolul ”I cure”, al artistului bulgar Ivo Dimchev. În fapt, finalul TESZT-ului a văzut zorii dimineții de luni, căci participanții, artiști și spectatori deopotrivă, s-au despărțit cu greu de atmosfera festivalului și au rămas în teatru sau în jurul său, pentru a-și împărtăși impresiile și senzațiile unei săptămâni  incandescente. Între 22-29 mai, TESZT-ul a propus publicului spectacole din Serbia, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Croația, Italia, Portugalia, Bosnia și Herțegovina, Belgia, Macedonia și România, jucate în trei săli, arhipline la  fiecare reprezentație: Sala Mare și Sala Studio ale Teatrului Maghiar Csiky Gergely și sala Cercului Militar Timișoara.

Selecția realizată de Gálovits Zoltán a cuprins teatru contemporan, spectacole cu o fină arhitectură ce se revendică din stilul clasic și limbaje ce inovează arta scenei, spectacole despre lumea de astăzi, despre  cele mai sensibile teme ale ei, despre nevrozele ei, despre exacerbări, deviații și pericole, spectacole despre copilărie și lumea văzută prin ocheanul ei, teatru politic, militant și spectacole reflexive, confesive, experimente teatrale și teatru interactiv, regizori, trupe și actori celebri, artiști tineri, critici și public inteligent, eterogen, implicat.  Spectacole care au emoționat, fanatizat, indignat și amuzat, toate urmate de discuții incitante, moderate de dramaturgul Upor László, și continuate apoi, în foaierul sau în fața teatrului, liber, viu, pătimaș uneori, în multe dintre limbile Europei, căci  pe scenă  și în public s-au aflat oameni din 21 de țări. Toate reprezentațiile au avut traducere în română, maghiară și engleză.

”A fost, cred, cea mai intensă, curajoasă, sinceră reflexie teatrală a prezentului”, a spus, despre ediția 2016 a Festivalului TESZT, actorul Bálazs Attila, directorul Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely”.

Relatări și opinii despre evenimentele Festivalului Euroregional de Teatru  TESZT se pot lectura pe www.teszt.ro.

Foto: Bíró Márton

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO-VIDEO | Noul Cinema Studio, cel de-al treilea cinematograf de artă reabilitat de Municipalitate, se va deschide curând!

Cinema Studio se va deschide în weekendul 6 - 8 decembrie! Primul film de vizionat este intitulat TWST: Things We Said Today, semnat de...

Simpozion Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary Research in Applied Life Sciences”

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a organizat celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary...

Citește și :