Terminalul plecări externe de la Aeroportul Timișoara are finanțare

144

Nici nu au inaugurat bine noul terminal de sosiri externe, că reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara anunță demararea priectului de construire a unuia nou, de data aceasta destinat plecărilor în străinătate. A fost semnat contractul de finanțare cu Ministerul Transporturilor pentru investiția ce se ridică la 184,4 milioane de lei.

„Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea infrastructurii de transport a Aeroportul Internațional Timișoara ‘Traian Vuia’ prin construirea unui nou terminal care va acomoda în condiții funcționale procesarea fluxurilor de pasageri și bagaje aferente plecărilor curselor externe la un nivel optim al serviciilor astfel încât să fie create premisele infrastructurale pentru o creștere a traficului de pasageri până la 3 milioane pax per an”, a transmis Aeroportul Internațional Timișoara.

Terminalul va avea o suprafață de 12.000 de metri pătrați, un sistem complet de control de securitate pentru pasageri și bagaje, şapte lifturi de persoane și bagaje, 18 ghișee check-in, şase posturi poliție de frontieră, tot atâtea porți automate de scanare documente. Lucrările de construire vor demara la începutul anului viitor, după finalizarea procedurii de achiziție care va desemna câștigătorul serviciilor de proiectare și de execuție.

Achiziția dotărilor și a altor elemente destinate bunei funcționări a terminalului se vor realiza prin achiziții sectoriale independente. Finalizarea proiectului de investiții este estimată la 31.12.2023.

1 COMENTARIU

  1. […] Nici nu au inaugurat bine noul terminal de sosiri externe, că reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara anunță demararea priectului de construire a unuia nou, de data aceasta destinat plecărilor în străinătate. A fost semnat contractul de finanțare cu Ministerul Transporturilor pentru investiția ce se ridică la 184,4 milioane de lei, conform, banatulazi.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.