În județul Timiș au apărut, de miercuri până joi, cinci cazuri noi de coronavirus. Rata de infectare de la nivelul județului rămâne însă neschimbată – 0,06/1.000 de locuitori.
Patru dintre noile îmbolnăviri au fost depistate în Timișoara și una în Dumbrăvița. Incidența cazurilor din orașul de pe Bega a crescut față de ziua precedentă, fiind acum de 0,10 la mia de oameni.
Autoritățile sanitare au efectuat 1.452 de teste pentru depistarea Sars-Cov-2, din care 428 au fost rapide. În spitalele din Timiș sunt internați, joi, 39 de pacienți COVID și șase paturi ATI sunt ocupate.
Datele pandemiei în România: cazuri noi – 170; teste/24h – 28.514; infectări totale – 1.082.880; vindecări – 1.047.528; decese – 34.275.