Spectacol în cadrul proiectului „Cămine în mișcare”: „Tinerețe fără bătranețe și viață fără de moarte”, în Piaţa Libertăţii

43

Timișoara 2023-Capitală Europeană a Culturii merge înainte în acest sfârșit de săptămână cu spectacolul „Tinerețe fără bătranețe și viață fără de moarte”.

Vineri, sâmbătă și duminică (adică în 23-24-25 iulie) organizatorii propun spectacolul „Tinerețe fără bătranețe și viață fără de moarte”, în Piața Libertății, în regia lui Ovidiu Mihăiță. Decorurile sunt realizate de Ciprian Tanciuc. Vor participa aproximativ 35 de cetățeni ca voluntari, 35 de artiști profesioniști locali printre care îi menționăm pe Ovidiu Mihăiță și Livia Coloji, iar artiștii internaționali invitați sunt Conny Zenk (Austria) și Xiri Tara Noir (Danemarka).

Spectacolul, precum și alte evenimente ale proiectului sunt documentate de patru jurnaliști rezidenți: Mădălina Diaconu (București), Richard Pettifer (Berlin), Armando Rotondi (Barcelona) și Pavel Ruzyak (Praga).

“După o întârziere de peste un an, din cauza pandemiei de Coronavirus, sunt foarte fericit că mă aflu din nou la Timișoara pentru prezentarea proiectului Centriphery în România. Partenerii noștri locali de la Asociația Prin Banat au făcut o treabă uimitoare, iar colaborarea dintre artiștii locali și internaționali cu cetățenii este inspirată și interesantă. Le mulțumesc tuturor celor ce au făcut posibil acest proiect într-o perioadă atât de dificilă”, a declarat Airan Berg, Directorul artistic al proiectului Centriphery şi al Festival der Regionen – partenerul principal al proiectului.

Proiectul Centriphery este co-finanțat de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, iar colaborarea în cadrul său este realizată între 9 organizații și instituții din Europa: Festival der Regionen (Austria, lider de proiect), New Culture Foundation (Bulgaria), Dansehallerne (Danemarca), Espoon Kaupunginteatteri (Finlanda), La Manufacture collectif contemporain (Franța), Rijeka 2020 (Croația), Cultura Nova Festival (Țările de Jos), @Walk & Talk (Azores, Portugal) și Prin Banat (România).

Proiectul este cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.