DIICOT a avut mai multe operațiuni fulger, marți, în Arad. Au descins în zeci de locații în dosare de spălare de bani, trafic de droguri de risc și mare risc și contrabandă. În primul dosar, procurorii au făcut 157 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului Arad și a altor opt județe.
Au fost vizați 90 de suspecți implicați în contrabandă și spălare de bani. Gruparea organizată cumpăra țigări din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, le introducea ilegal în țară și apoi le vindea la prețuri mai mari în România și alte țări din vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului și obținând sume impresionante de bani.
„Țigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia erau încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării – cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (panouri de lemn, paste făinoase, etc.) sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de către membrii grupării. O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) și, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia, până în prezent, autoritățile engleze reușind să captureze țigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline”, a transmis DIICOT.
Alte 13 percheziții au avut loc, tot în Arad, într-o cauză de trafic de droguri de risc și mare risc. „În cauză s-a reținut faptul că, mai multe persoane au introdus în țară droguri provenite din Spania, în vederea comercializării. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri, bancnote despre care există indicii ca ar fi contrafăcute, bijuterii de lux, dar și importante sume de bani, cu privire la care există suspiciuni că ar proveni din vânzarea de droguri”, aflăm de la DIICOT. La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de patru persoane. Acțiunea a fost efectuată, după ce la data de 1 iunie, procurorii DIICOT cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Antidrog au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unui inculpat, în timp ce deținea asupra sa cantitatea de aproximativ 6 kilograme de cannabis.